România: A luat ființă Asociația ProLinux

logoProLinuxAsociația ProLinux este o organizație non-profit care își propune promovarea și sprijinirea utilizării programelor de calculator cu surse deschise (Open Source) în rândul utilizatorilor instituționali, industriali și privați din România.

Asociația a apărut din nevoia de a da o formă instituțională unor activități deja existente, centrate în special în jurul Grupului de Utilizatori Linux din România (RLUG) dar și din dorința de a furniza o infrastructură care să permită extinderea și intensificarea acestor activități.

În acest moment asociația este condusă de către un Consiliu Director format din 3 membri, și anume:

  • președinte: Manuel Wolfshant (wolfy)
  • vicepreședinte și trezorier: Petru Rațiu (rpetre)
  • secretar: Bogdan Botez (“bogdanb”)

Atât membrii înscriși, cat și simpatizanții sau curioșii sunt invitați să se înscrie pe lista de discuții prolinux@lists.lug.ro (cel mai simplu e via interfața web a mailman).

În momentul de față această organizație întreține și găzduiește:

Activitățile în care se va implica ProLinux depind în mare masură de contribuitorii care i se vor alătura, pentru că toate acțiunile se vor desfășura în mod transparent, în și cu sprijinul comunității, dar își propune să sprijine dezvoltarea de programe și contribuții la programe cu surse deschise (Open Source), să prezente programe cu surse deschise la diverse evenimente, să organizeze ea însăși asemenea evenimente, să susțină societățile care oferă programe cu surse deschise, să ajute utilizatorii finali și multe altele.

Din FAQ-ul online mai putem afla că “ProLinux” nu se ocupă exclusiv de Linux, deși Linux este în centrul de interes, sprijinid în măsura posibilităților orice proiecte FLOSS și se dorește colaborarea și cu alte organizații care activează în acest domeniu. “ProLinux” nu este o fațadă pentru o entitate comercială,  fiind o organizație formată din membri individuali și bazată pe voluntariat.

Statutul Asociației ProLinux

Descarcă documentul în format PDF (78.33KB)

Articole asemănătoare:

  1. Arch Linux România este online Apariția comunității Arch Linux din România, reprezintă, fără îndoială,...

Despre autor

g.ciprian

g.ciprian a publicat 108 articole pe acest sait.

CTO, webpreneur, FLOSS/Linux evangelist and freelance technical writer on a variety of open source topics including Linux, databases, and web services.

Scrieţi un comentariu

Gravatarii sunt imagini de mici dimensiuni care pot arăta personalitatea dvs. Puteţi obţine gravatarul dvs. gratuit!

Saituri româneşti de profil de vizitat:
http://www.kiwilinux.org/ http://www.eliberatica.ro/ http://www.mandrivausers.ro/ http://www.ubuntu.ro/ http://www.myl.ro/ http://www.linux360.ro/ http://www.linux.ro/ http://www.gentoo.ro/ http://www.tmlug.ro/ http://linux.hangar.ro/ http://www.slackware.com.ro/ http://www.unixro.net/ http://www.drupal.ro/ http://www.load.ro/ http://www.legi-internet.ro/ http://www.rosdev.ro/ http://www.rosi.ro/ http://www.bluepink.ro/ http://www.rofug.ro/ http://www.rofreesbie.org/ http://www.softwareliber.ro/ http://programare.org/ http://nimblex.net/ http://stiri-itc.ro/ http://www.bluewhite64.com/ http://www.mylro.org/ http://www.linuxhomy.ro/ http://www.darkstarlinux.ro/ http://www.i18n.ro/ http://www.linuxquestions.ro/ http://itfest.ro/ http://www.fedoraproject.ro/ http://unixcod.org/ http://www.tfm.ro/ http://www.linuxhorizon.ro/ http://www.phpromania.net/ http://firebirdsql.ro/ http://www.suseromania.ro/ http://archlinux.ro/ http://www.javaromania.com/
Nu apari aici? Trimite-ne un e-mail

Conţinutul acestui portal se află sub licenţa Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported License dacă nu este specificat expres altfel
Copyright © 2004-2010 Open Software Network™ | Termeni si conditii news.osn.ro
Optimizat pentru Firefox @1024px | Mărcile care apar pe acest sait şi anunţurile sunt proprietatea şi responsabilitatea autorilor.