Primul milestone al openSUSE este disponibil publicului. Împreună cu rc-ul KDE 4.4 și integrarea excelentă a aplicațiilor GTK precum Firefox, openSUSE oferă cea mai puternică experiență KDE posibilă în momentul de față.

Pentru cei care folosesc deja o versiune recentă a KDE, precum 4.3.5, cel mai probabil, aceștia nu vor sesiza mari diferențe între aceasta și versiunea următoare ei, 4.4. Modificările majore în această versiune se află ”sub capotă”, incluzând nenumărate bugfix-uri și optimizări. Totuși există câteva modificări subtile, cum ar fi interfața Plasma pentru netbook-uri. KDE a parcurs un drum lung de la lansarea versiunii 4.0 și până la 4.4 care, se pare că va reprezenta cea mai mare realizare pentru acesta în 2010.

Versiunea actuală continuă să primească actualizări utile la intervale regulate de timp, în timp ce dezvoltatorii continuă să lucreze la versiunea majoră următoare, îmbunătățind în permanență codul și adăugând câteva facilități noi. În mod natural, desktopul KDE va beneficia și din prisma utilizării Qt și a aplicațiilor existente sau viitoare realizate sub această platformă și va deveni în timp un mediu tot mai bogat și atractiv pentru utilizatori.

Printre îmbunătățirile majore incluse în KDE 4.4-rc1 se pot enumera următoarele:
* Framework-ul de căutare semantică Nepomuk: viteză ridicată datorată unui nou backend de stocare, împreună cu o nouă interfață de interacțiune cu baza de date Nepomuk pentru utilizatori. Vedere de ansamblu temporală a fișierelor, facilitând astfel regăsirea ușoară a fișierelor folosite în trecut.
* Cizelarea desktop-ului Plasma. Multe elemente din interfața de utilizator au primit o atenție mărită din partea dezvoltatorilor și desenatorilor. Noul explorator widget oferă o experiență mai bogată pentru administrarea widgeturilor de desktop. Widgeturile Plasma pot fi acum partajate cu alți utilizatori prin rețea, iar modul de manipulare a dispozitivelor de stocare în shell-ul de desktop a fost eficientizat.
* Au fost adăugate aplicații noi de la Blogilo, un client de blogging, Cantor și Rocs, două aplicații științifice pentru matematică avansată și teorie grafică. Vizualizatorul de imagini Gwenview și managerul de fișiere Dolpin au fost îmbunătățite.
* Platforma de dezvoltare KDE adaugă noul framework pentru autorizări KAuth pentru escaladarea ușoară și securizată a privilegiilor, suport pentru scannere pe platforma Windows, precum și integrarea primele piese din popularul motor de randare webkit.

Interfața pentru administrarea widgeturilor (sau plasmoidelor) a fost îmbunătățită foarte mult. Până acuma, când un utilizator voia să adauge un widget, computerul îi prezenta o listă într-o fereastră în care acesta trebuia să caute pe cel dorit. În această interfață, drescrierile erau întotdeauna ascunse, iar obiectele relativ greu de găsit. În noua versiune, sarcina de adăugare a unui widget nou crează o bandă tip ribbon, unde sunt grupate plasmoidele disponibile și utilizatorul poate derula lista în timp ce prin plasarea cursorului deasupra unui element, returnează o descriere detaliată.

Activitățile desktopului. Utilizatorii pot avea acum mai mult decât un widget pe desktop, aceștia pot adăuga o activitate la desktop însuși. Există câteva activități la alegere: desktop-ul de bază, care oferă un widget în care utilizatorul își poate grupa icoanele; Newspaper, care afișează widgeturilor pe două coloane; Folder View, cu desktopul tradițional; și Search and Launch pentru netbookuri.

De asemenea, întreaga experiență Plasma a fost rafinată. Accesarea Cashew realizează un efect vizual plăcut asupra widgetului. Adăugarea și închiderea widgeturilor este de asemenea acompaniată de animații drăguțe.

Per general, experiența utilizatorului cu Plasma 4.4 este impresionantă. Totul rulează foarte repede și efectele sunt foarte plăcute. Utilizatorii care trec de pe Vista sau Windows 7, interacțiunea cu computerul li se va părea mai familiară, în special, comparativ cu desktopul GNOME.

Această versiune a KDE va introduce și utilizatorilor de netbook-uri, mult așteptata interfață Plasma. Astfel, în setările personale de desktop, utilizatorul va putea seta spațiul de lucru fie ca format Desktop, fie ca Netbook. Această modificare va rearanja instant desktopul, eliminând bara de aplicații și înlocuind desktopul cu butoane prin care se pot încărca diferite aplicații. Acestea sunt grupate pe categorii, similar meniurilor programelor tradiționale, iar plasarea cursorului asupra unui element va oferi o descriere detaliată despre fiecare aplicație sau categorie.

Desktopul de netbook conține interfața de bază pentru lansarea aplicațiilor, denumită “Search and launch”, care permite utilizatorilor încărcarea programelor și căutarea rapidă a diferitelor elemente, iar aplicațiile care rulează la un moment dat pot fi accesate printr-o legătură aflată în colțul dreapta sus al ecranului (sau via Alt+Tab, desigur).

Adițional, există un extra-desktop denumit Page one, dedicat “vieții online” și include elemente precum știri, vremea, opendesktop și baza de cunoștințe (knowledge base). Desigur, toate aceste plasmoide sunt complet configurabile, însă – din păcate – toate aceste elemente ocupă o mulțime de spațiu, poate prea mult spațiu care nu este disponibil pe ecranele mici ale netbook-urilor. Dar, probabil că toate aceste deficiențe vor fi corectate în timp.

Navigatorul de internet de bază cel mai utilizabil sub platformă KDE rămâne în continuare Firefox. Introdus în versiunea 11.2, versiunea modificată pentru openSUSE arată mai degrabă a aplicație Qt. Însăși interfața, setările de configurare și toate celelalte ferestre folosesc stilizare Qt.

Și OpenOffice.org este resimțit ca o aplicație Qt nativă, precum și GIMP. La fel ca la Firefox, interfața arată aparent Qt, iar pachetul office folosește de asemenea, managerul de fișiere Dolphin, în locul celui propriu.

KDE Live CD include un ghid “KDE Quick Start” pentru asistarea utilizatorilor mai puțin inițiați în descoperirea elementelor componente ale desktopului. Este un document excelent și ușor de parcurs care explică KDE pe înțelesul tuturor, oferind multe sfaturi practice.

Alte îmbunătățiri aduse de acest milestone al openSUSE sunt, după cum ne puteam aștepta, actualizarea versiunilor aplicațiilor majore și componentelor disponibile:
* Linux kernel 2.6.32
* Firefox 3.6
* OpenOffice.org 3.2-beta4
* K3b 1.69
* Amarok 2.2.2
* Digikam 1.0.0

Dar și o actualizare pentru Zypper, managerul de pachete al openSUSE, prin care comunitatea openSUSE are acces la o mulțime de repository-uri adiționale. Acestea includ deseori pachete oficiale pentru ultimele versiuni ale aplicațiilor majore precum OpenOffice.org sau KDE. openSUSE oferă de asemenea instalări tip One Click, serviciul online de build și interfața grafică pentru unealta de configurare YaST.

Cu toate acestea reunite, versiunea 4.4 a KDE și integrarea aplicațiilor GTK într-un mediu Qt, fac din openSUSE o distribuție persuasivă. Versiunea finală nu va apărea decât în Iunie, dar dacă acestea sunt semne a ceea ce urmează, atunci se pare că va fi un release fantastic. Deja versiunea stabilă curentă openSUSE 11.2 este un produs remarcabil.

În sfârșit, exista o distribuție care oferă o senzație de interacțiune unitară, arată bine și se integrează și mai bine cu fiecare componentă. Nici o altă distribuție nu integrează asa de bine aplicații GTK în KDE4 precum openSUSE, iar cu ultimele versiuni și inovațiile și îmbunătățirile din fiecare, openSUSE devine fără greșeală aproape cea mai bună.

FreeBSD sau celelalte variante BSD, sunt unele dintre cele mai stabile și puternice sisteme de operare existente, fiind în același timp destul de diferite de Linux. Deși la bază împart principii și idealuri comune, precum și o bază largă de aplicații disponibile, FreeBSD și Linux sunt două bestii destul de diferite, fără ca unul sau celălalt să fie mai bun sau mai rău.

Probabil una dintre cele mai mari provocări la FreeBSD este însăși instalarea inițială a sistemului. În timp ce la PC-BSD, o altă variantă BSD, s-a lucrat intens pentru a facilita accesul utilizatorului mediu la o interfață grafică cel puțin de bază, FreeBSD cu al lui installer în mod text, neschimbat de ani de zile, încă rămâne în topurile preferințelor majorității.

FreeBSD este, conform statisticilor, sistemul de operare preferat ca platformă de management al serviciilor și găzduire web, pentru servere web și e-mail, etc., dar poate fi utilizat foarte bine și cu rol de desktop complet funcțional.

Totuși, până să ajungem la stilatul desktop oferit de FreeBSD, trebuie să trecem prin instalarea sistemului de operare în mod text, considerată de mulți puțin neintuitivă și mai greu accesibilă pentru neinițiați.

Așadar, odată ce am avem la dispoziție discul de instalare și pornim computerul de pe el, sistemul ne va oferi în prealabil o selecție de țară după care putem selecta modul Standard de instalare. În secțiunea următoare trecem la partiționarea hard disk-ului. Dacă discul conține deja partiții de care nu mai avem nevoie, le vom șterge. Dar dacă mai există o partiție cu Windows sau Linux pe care am vrea să o păstrăm, se poate crea un sistem de boot-are duală, dar acest lucru nu este parte în scopul acestui articol.

BSD operează în cenceptul de ‘felii’ sau slice-uri, foarte similar cu partițiile din multe puncte de vedere. Astfel, pentru a crea un slice nou care va acoperi tot discul, vom apăsa tasta [A], ulterior apăsând [S] pentru a-l face boot-abil și [Q] pentru a continua.

În următorul ecran suntem întrebați dacă dorim un manager de boot. Dacă FreeBSD este singurul sistem de operare existent pe computer, vom selecta opțiunea Standard, care va scrie asta în MBR (Master Boot Record) și nu necesită un manager de boot. Altfel, vom alege instalarea managerului de boot a FreeBSD sau nimic dacă plănuim să instalăm grub chiar și pentru dual-boot.

În pasul următor trebuie să definim partițiile și punctele de montare (mount points). Aici lucrurile pot deveni confuze. Partițiile există în slice-uri și putem avea mai multe partiții într-un slice. În teorie, poate ați creat mai multe slice-uri anterior și le-ați folosit pe fiecare pentru câte o partiție. În loc de asta, noi am creat un singur slice în care vom crea mai multe partiții. Pe un hard disc de 20GB, se poate aplica o schemă similară cu următoarea:
* ad0s1a: 2000M, filesystem mounted as /
* ad0s1b: 500M, swap
* ad0s1d: 7000M, filesystem mounted as /usr
* ad0s1e: 3000M, filesystem mounted as /var
* ad0s1f: 8000M, filesystem mounted as /home

Odată ce am definit partițiile după bunul plac, vom apăsa tasta [Q] pentru finalizarea acțiunii și scrierea modificărilor pe disc.

În ecranul următor, suntem invitați să selectăm setul de pachete. Există doar câteva opțiuni între care se poate alege, cum ar fi Developer, User sau All, dar putem merge și pe o selecție de tip Custom în care vom putea alege ce pachete dorim a fi instalate. Ca și utilizator începător, pentru evitarea unor ‘complicații’ ulterioare, putem totuși selecta All fără nici o problemă.

Când suntem întrebați dacă dorim instalarea colecției de porturi, vom selecta Yes, deoarece vom putea instala un număr considerabil de aplicații adiționale. Odată selecțiile realizate, selectăm Exit pentru a continua.

În următorul pas, vom alege sursa de instalare a FreeBSD, de obicei aceasta fiind CD sau DVD. La încheierea acestui pas, FreeBSD începe instalarea propriuzisă, procedură care va dura o perioadă funcție de componentele alese pentru instalare și viteza de lucru a computerului.

După încheierea instalării, FreeBSD pornește programul sysinstall, care poate fi folosit în orice moment mai târziu pentru a reconfigura părți din sistem. Sysinstall se ocupă de configurarea interfețelor de rețea, crearea de utilizatori, specificarea parolei root și setarea unor servicii inițiale.

Din păcate, deși FreeBSD este un sistem de operare extraordinar, installerul lui este teribil, comparat cu cel al altor sisteme de operare în momentul actual. Unele persoane se pot simți foarte comfortabil cu acest tip de interfețe în mod text, dar totuși, majoritatea nu. Cele dispunând de un nivel de cunoștințe cel puțin moderat, nu se vor da în lături de la un astfel de installer precum cel al FreeBSD, dar pentru cei care simt nevoia de a folosi un installer foarte actual, PC-BSD poate fi alegerea alternativă a FreeBSD. Instalarea fiind unul din cele mai dificile lucrui în FreeBSD, cei care reușesc să treacă de ea, vor avea parte de… cum se zice în engleză, “a lot of fun to play with”.

Instalarea sistemului nostru fiind încheiată, dacă nu plănuiți utilizarea lui ca server, mai mult ca sigur veți dori să instalați X pentru a avea o interfață grafică. X poate fi instalat utilizând sistemul de porturi, care se compileazp din surse, sau prin instalarea pachetului binar folosind comanda pkg_add:

# pkg_add -r xorg

The FreeBSD Handbook este probabil una dintre cele mai bune surse de informație despre instalarea și utilizarea unui sistem FreeBSD. Aici veți găsi modul de configurare pentru X și alte aspecte privind sistemul FreeBSD. Dacă vreodată se ivește o problemă în utilizarea lui, consultați acest manual și cu siguranță veți găsi răspunsuri care să vă satisfacă.

În urmă cu cateva zile, a apărut pe pagina comunității germane a Mozilla, anunțul privind apariția primei versiuni beta a navigatorului web Firefox pentru Android programat spre publicare în februarie.

Fennec este numele versiunii mobile a navigatorului web Firefox, iar dezvoltarea pentru o versiune publică funcțională finală pare să se apropie cu paşi repezi de sfârșit. Conform anunţului, Fennec va fi disponibil pentru dispozitive mobile rulând platforme precum Maemo de la Nokia, Windows Mobile și Android. Dar este foarte probabil ca Mozilla să nu dezvolte prea curând o versiune a Firefox și pentru BlackBerry.

John Lilly, CEO Mozilla, declara într-un interviu că Mozilla a rămas în urmă, pierzând teren preţios în zona dispozitivelor mobile, iar navigatoare bazate pe WebKit precum Safari pe iPhone au câștigat un avans considerabil, dar rămâne încrezător că Mozilla va putea oferi o experiență de navigare mai bună prin produsul care urmează să-l lanseze. El a mai adăugat că Mozilla a așteptat de fapt ca dispozitivele mobile să ajungă la un punct de dezvoltare care să permită ca acestea să dispună de aproape toate facilitățile disponibile pe un sistem desktop pe partea de navigare.

Versiunea mobilă a Firefox a fost anunţată prima dată în aprilie 2008, iar finalizarea versiunii beta, la începutul acestui an. Pe atunci, Mozilla negocia variante OEM cu Nokia, Windows Mobile şi Symbian, fiind neclar dacă Mozilla va dezvolta o versiune a Fennec pentru Android și acesta va fi disponibil doar pentru Nokia 810. Dar acum este mult mai clar că Fennec are ca ținte principale Maemo și Android.

Pe piața dispozitivelor mobile, Fennec se va lupta cu navigatoare bine stabilite deja pe piaţă precum Opera Mobile și Skyfire, variante ale acestora fiind disponibile pentru o largă varietate de platforme. Totuși, cel mai important competitor rămâne Safari, chiar dacă Apple își publică navigatorul doar pe dispozitivele proprii. Safari nu poate fi folosit pe foarte multe dispozitive, dar și-a stabilit deja un standard înalt în interacțiunea cu utilizatorul și experiența navigării acestuia pe Internet de pe dispozitive mobile. Avantajele cu care Firefox speră totuși să câștige teren sunt bara Awesome și unealta de sincronizare a bookmark-urilor, Weave, funcții pe care Safari nu le oferă momentan. Fennec va avea totodată suport şi pentru plugin-uri.

httpvhd://www.youtube.com/watch?v=smgiMnpwFlQ&hd=1

Este contestabil că rețelele VPN sunt cel mai fierbinte subiect al securității datelor din prezent, însă acestea reprezintă o speranță pentru firmele care caută costuri reduse, flexibilitate crescută și scalabilitate și doresc să asigure securitatea comunicațiilor lor.

Dar ce face mai exact o rețea VPN și cum poate să aibă un impact asupra factorilor de care țin afacerile – scăderea costurilor, atenuarea riscurilor și creșterea veniturilor? Popularitatea tehnologiei VPN este legată direct de potențialul acestuia de recuperare semnificativă a investițiilor (coeficientul ROI – return of investment). Pentru firmele care plătesc costuri adesea amețitoare pentru conexiunile private prin linii închiriate sau Frame Relay, este semnificativă reducerea cheltuielilor asociată cu instalarea rețelelor VPN, care înlocuiesc conexiunile costisitoare. Pentu a întelege valoarea unei rețele VPN, trebuie să luați în considerare tehnologiile pe care, cel mai adesea, aceste rețele le înlocuiesc:

• Rețelele VPN site-to-site (de la locație la locație) pot lua locul circuitelor de telecomunicații costisitoare ale rețelelor de mare întindere de tip WAN, înlocuind servicile de linii private, cu rețele VPN care folosesc Internetul.
• Rețele VPN cu acces de la distanță pot elimina sau reduce drastic cheltuielile cu legăturile telefonice pentru conectarea unei filiale aflată la distanță sau a sediilor mici.

Prezentare rețelelor VPN

O rețea privată virtuală (VPN) este o conexiune criptată de rețea care folosește un tunel sigur între capete, prin Internet sau prin altă rețea, cum ar fi o rețea WAN. Într-o rețea VPN, conexiunile pe liniile telefonice către utilizatorii de la distanță și liniile închiriate sau conexiunile Frame Relay către locații aflate la distanță sunt înlocuite prin conexiuni locale la un furnizor de servicii Internet (ISP) sau la un punct de prezență a unui furnizor de servicii (POP). Răspândirea din ce în ce mai mare a conexiunilor de bandă largă, face atractivă această utilizare a unui acces ieftin la rețeaua Internet. După cum am explicat, după o investiție inițială în rețele VPN, costul pentru adăugarea altor locații sau utilizatori este minim.

Rețelele VPN permit fiecărui utilizator al rețelei să comunice într-un mod sigur și fiabil folosind internetul ca mediu de conectare la rețeaua privată de tip LAN. O rețea VPN se poata dezvolta astfel încât să se adapteze la mai mulți utilizarori și locații diferite, mai ușor decât prin linii închiriate. Spre deosebire de liniile închiriate, în care costul crește proporțional cu distanțele implicate, localizarea geografică a fiecărui sediu/utilizator are puțina importanță în crearea unei rețele VPN.

O rețea VPN permite unei rețele intranet private să fie extinsă în siguranță prin criptare IPSec în Internet, facilitând un comerț electronic sigur și conexiuni extranet cu angajați mobili, parteneri de afaceri, furnizori și clienți. Există trei tipuri principale de rețele VPN:

• Rețele VPN pentru accesul de la distanță ( remote access VPN) – permit fiecărui utilizator dialup să se conecteze în mod partajat la un sediu central prin Internet sau alt serviciu public de rețea. Acest tip de rețea VPN este o conexiune utilizator LAN care permite angajaților o conectare din afară la rețeaua LAN a companiei. Sistemele angajaților folosesc o aplicatie software client VPN specială, care permite o legătură sigură între ei și rețeaua LAN a companiei.
• Rețele VPN locație-la-locație (site-to-site) – sunt folosite pentru a extinde rețeaua LAN a companiei în alte clădiri și locații, prin utilizarea unui echipament dedicat, astfel încât angajații din aceste locații aflate la distanță să poată utiliza aceleași servicii de rețea. Aceste tipuri de rețele VPN sunt conectate în permanență.
• Rețele VPN extranet – permit conexiuni sigure cu partenerii de afaceri, furnizorii și clienții, în scopul comerțului electronic. Rețelele VPN extranet sunt o extindere a rețelelor VPN intranet prin adăugarea unor sisteme firewall de protejare a rețelei interne.

Figura 1

Avantajele și scopul rețelelor VPN

O rețea VPN bine proiectată poate aduce multe avantaje unei companii. Câteva dintre beneficiile implementării unei rețele VPN într-o altă rețea sunt următoarele:

• Înainte de apariția tehnologiilor VPN, angajații localizați la distanță trebuiau să apeleze numere de telefon interurbane pentru a ajunge la rețeaua companiei. Cheltuielile cu telecomunicațiile se reduc pe măsură ce conexiunile dedicate și de tip dialup de la distanțe mari sunt înlocuite cu conexiuni locale la Internet, prin care utilizatorii folosesc un client VPN. În funcție de numărul de angajați din teritoriu, această metodă singură poate aduce economii imense. Pentru multe companii mici, cu resurse financiare limitate, soluția furnizorilor VPN poate fi utilă.
• Creșteți productivitatea utilizatorilor permițându-le un acces sigur la resursele rețelei, indiferent de localizarea lor geografică.
• Reduceți cheltuielile operaționale alocate conexiunilor WAN dedicate, înlocuindu-le cu conexiuni Internet directe, cum sunt cele de bandă largă pentru afaceri, prin care locațiile aflate la distanță se vor conecta printr-o rețea VPN locație-la-locație.
• Simplificați topologia rețelei adăugându-i strategic rețele VPN peste tot.
• Cerințele pentru lărgimea de bandă sunt modeste, în cazul în care locațiile au nevoie de conectivitate la rețea. Folosind rețele VPN, veți avea o recuperare mai rapidă a investițiilor decât atunci când aplicați soluția WAN.
• Dacă se dorește o mai mare flexibilitate în instalarea echipamentelor mobile de calcul, de telecomunicații și pentru lucrul în rețea cu filialele, un comerț electronic mai ușor și conexiuni extranet cu partenerii de afaceri, cu furnizorii și pentru accesul la Internet al clienților externi, un intranet intern și acces extranet- toate acestea pot fi asigurate folosind o singură conexiune sigură.
• Doriți să reduceți cheltuielile aferente sediilor, cerând utilizatorilor să lucreze acasă trei zile pe săptămână. Lucrând acasă, utilizatorii casnici au, de obicei, o productivitate mai mare și sunt mai puțin stresați.

Înainte de a implementa o rețea VPN, treebuie alocat suficient timp pentru a gândi ce dorim să realizăm cu acesta. În acest timp, înainte de a alege un furnizor de soluții ori hardware, ar trebui să luăm în considerare ce caracteristici sunt mai importante. Securitatea, menționată mai târziu, este una dintre cele mai importante proprietăți ale rețelelor VPN.

Strategii de implementare a rețelelor VPN

Strategiile de implementare a rețelelor VPN sunt extrem de variate deoarece toți furnizorii de azi au ,,o soluție VPN“. Unele dintre soluții sunt ceea ce pretind că sunt, iar altele ridică probleme mari în rândul comunității preocupate de securitate. Deoarece nu există un standard larg acceptat de implementare a unei rețele VPN, multe companii au dezvoltat soluții proprii, la cheie.

Această secțiune analizează câteva dintre diferitele componente posibile, disponibile la firma Cisco, precum și modul în care fiecare dispozitiv, precum sistemele firewall, pot fi folosite pentru a juca rolul unei rețele VPN:

• Sistemele firewall – Sistemele firewall sunt vitale pentru securitatea rețelei. În prezent, toate sistemele firewall Cisco acceptă combinarea rețelelor VPN cu inspectarea pachetelor în funcție de stare (SPI). Soluțiile variază începând cu rețelele VPN de tip locație-la-locație bazate pe standarde care realizează un echilibru între standardele Internet Key Exchange (IKE) și IPSec pentru VPN. Sistemele firewall Cisco PIX criptează datele folosind standardul DES (Data Encryption Standard) pe 56 de biti, Triple DES (3DES) pe 168 de biti sau chiar criptarea AES (Advanced Encryption Standard) pe 256 de biti. Fiind un exemplu minunat de tehnologie, Cisco PIX Firewall combină traducerea NAT (Network Address Translation) dinamică, filtrarea pachetelor de server proxy, un sistem firewall și funcții terminale VPN într-un singur echipament hardware.
• Routere cu capacități VPN – Routerele Cisco pot fi modernizate pentru a avea capacitatea de a folosi rețele VPN. Aceste modernizări vin sub una din următoarele forme, în funcție de modelul de router în discutie: IOS, memorie sau hardware VPN dedicate. Se pot obține funcții unice care oferă scalabilitate, direcționare, securitate și calitatea serviciilor (QoS). Folosind Cisco IOS Software, se obține un router potrivit pentru orice situație.
• Concentrator VPN – încorporând cele mai avansate tehnici de criptare și autentificare disponibile, concentratoarele Cisco VPN sunt construite special pentru a crea rețele VPN cu acces de la distanță, care asigură o disponibilatate ridicată, performanță ridicată și scalabilitate și include componente numite module de prelucrare scalabilă a criptării (SEP — scalable encryption processing), prin care se permite creșterea capacității și volumul transferului. Concentratoarele VPN sunt construite pentru a satisface cerințele rețelelor VPN și sunt disponibile în module adecvate pentru orice, începând cu firme, de 100 utilizatori și până la organizații de 10.000 utilizatori simultani de la distanță.
• Software client –Ușor de instalat și operat, Cisco VPN Client stabilește tuneluri sigure, de tip end-to-end, criptate, pentru dispozitivele VPN pomenite mai jos. Acest software de finețe, compatibil cu IPSec poate fi preconfigurat pentru instalări comasate, iar deschiderile inițiale de sesiuni necesită o intervenție redusă a utilizatorului.

În funcție de tipul de rețea VPN (cu acces de la distanță sau locație-la-locație ), trebuie folosite componente hardware specifice pentru a construi rețeaua VPN. Totuși luați în considerare și următoarele:

• Capacitatea de gestionare – capacitatea de gestionare a unei rețele VPN se referă la efortul necesar pentru a întreține cu succes conectivitatea stabilită a rețelei. Mai exact, PC Magazine definește capacitatea de gestionare prin „factorii care facilitează utilizarea opțiunilor de management de la distanță și local, inclusiv faptul că dispozitivul furnizează un acces printr-o interfață bazată pe un browser sau prin linie de comandă” (PC Magazine 2002).
• Fiabilitatea – evident, dacă un produs software sau hardware VPN nu este disponibil atunci când aveți nevoie, pierdeți din productivitate și, probabil din venituri.
• Scalabilitatea – pe măsură ce afacerea unei companii se dezvoltă, adesea se dezvoltă și cerințele acesteia pentru tehnica de calcul. Pentru a extinde infrastructura VPN rapid și cu costuri reduse, este important să alegeți o soluție care ia în considerare scalabilitatea. Ceea ce își dorește mai puțin un manager IT este să fie nevoit să o ia de la început și să înlocuiască infrastructura VPN din cauza unei limitări în potențialul de dezvoltare al acesteia.

La selectarea dispozitivului potrivit să ofere servicii VPN pentru rețeaua dumneavoastră, trebuie să aveți în vedere limitările. De exemplu, sistemul IOS al unui router poate fi terminalul rețelelor VPN, dar aceasta este o procedură manuală de configurare și necesită o înțelegere mai profundă decât în cazul unui sistem firewall PIX, care are disponibil programul VPN Configuration Wizard, cu interfață GUI. Mai există Cisco VPN concentrator, care completează sistemul PIX sau IOS cu o interfață GUI puternică, facilitând managementul mai multor politici VPN. Cisco VPN Concentrator oferă instrucțiuni intuitive pentru configurarea acestor politici si grupuri diferite, permițând astfel existența mai multor utilizatori diferiți într-o rețea cu diferite grupuri de executare asociate acelui grup. De obicei aduc în discuție un concentrator atunci când clientul are un personal limitat și are nevoie de mai multe cerințe diferite pentru politica VPN. Sistemul IOS cu PIX este mai dificil de configurat și de controlat pentru această cerință particulară.

Trafic divizat prin tunel

Mulți utilizatori VPN se află deja în spatele sistemelor firewall și trebuie să aibă acces la resurse doar printr-o rețea VPN. Rețelele tradiționale VPN nu permit utilizatorilor să aibe acces și la resursele de rețea din segmentul lor local, în timp ce sunt conectați la rețeaua VPN a companiei. Acest lucru devine o problemă când, de exemplu acești utilizatori trebuie să acceseze un sistem printr-o rețea VPN și să efectueze listări la o imprimantă de rețea locală. Pentru a corecta această posibilă problemă, a fost introdusă o funcție numită split tunneling (trafic divizat prin tunel)

Traficul divizat prin tunel are loc atunci când unui utilizator VPN, aflat la distanță sau o altă locație îndepărtată are permisiunea de a accesa o rețea publică (Internet) și în același timp accesează și rețeaua privată VPN fără a plasa mai întâi traficul rețelei publice în interiorul tunelului. Totuși aceasta nu este întotdeauna cea mai potrivită funcție care să fie activată, deoarece ar putea permite unui atacator să compromită un calculator care este conectat la două rețele.

Figura 2 ilustrează cum funcționează traficul divizat prin tunel

Figura 2

Funcționarea rețelelor VPN de tip IPSec

IPSec a devenit standardul de facto pentru crearea rețelelor VPN în industria rețelelor. Mai mulți furnizori au implementat-o și, pentru că Internet Engineering Task Force (IETF) a devenit IPSec într-un document RFC, interoperabilitatea dintre furnizori face din IPSec cea mai bună operațiune pentru construirea rețelelor VPN. IPSec oferă un mijloc standard de stabilire a autentificării și a serviciilor de criptare, între participanții la conexiune (peers). În cadrul acestei prezentări folosim pentru a ne referi la termenul „peer” dispozitivele care formeză capetele unui tunel VPN. IPSec acționează în stratul rețea din modelul de referință OSI, protejând și autentificând pachetele IP dintre dispozitivele IPSec care participă (peers), cum sunt routerele Cisco sau sistemele firewall. IPSec oferă următoarele servicii de securitate a rețelei:

• Confidențialitatea datelor – expeditorul IPSec poate cripta pachetele înainte de a le trimite printr-o rețea. Dacă un hacker ar citi datele, acestea nu i-ar fi de nici un folos.
• Integritatea datelor – punctul final receptor IPSec autentifică toate pachetele trimise de expeditorul IPSec, asigurând că datele nu au fost modificate în timpul transmisiei.
• Autentificarea originii datelor – receptorul IPSec poate autentifica sursa pachetelor IPSec transmise. Acest serviciu depinde de serviciul de integritate a datelor.
• Nu permite reluarea transmiterii pachetelor – receptorul IPSec poate detecta și respinge pachetele retransmise.

IPSec protejează datele care trec prin rețelele neprotejate, iar serviciile de securitate IPSec sunt oferite la nivelul stratului rețea. De aceea, nu trebuie să configurați separat stațiile de lucru, PC-urile sau aplicațiile. În loc să oferiți serviciile de securitate pe care nu aveti nevoie sa le instalați și să coordonati securitatea fiecărei aplicații și a fiecărui calculator în parte, puteți modifica infrastructura rețelei pentru a oferi serviciile necesare de securitate. Acest suport permite soluții IPSec scalate pentru rețelele de dimensiuni medii, mari și în dezvoltare, acolo unde este solicitată o conexiune între mai multe dispozitive.

IPSec oferă performanțe de securitate, cum sunt algoritmii mai buni de criptare și o autentificare mai cuprinzătoare. Rețelele de companii conectate la Internet pot permite un acces VPN flexibil și sigur cu IPSec. În cazul tehnologiei IPSec, clienții pot construi rețele VPN prin Internet, având o protecție bazată pe criptare în fața atacurilor de interceptare, de sustragere sau de alt tip, care pătrund în comunicațiile private.

IPSec asigură servicii de autentificare și criptare pentru protecți împotriva vizualizării sau modificării neautorizate a datelor din rețeaua dumneavoastră sau în timpul transferului printr-o rețea neprotejată, cum este Internetul public. IPSec poate cripta date între diferite dispozitive, cum sunt:

• router către router;
• sistem firewall către router;
• sistem firewall către sistem firewall;
• utilizator către router;
• utilizator către sistem firewall;
• utilizator către concentrator VPN;
• utilizator către server.

IPSec este o structură de standarde deschise, definite de organizația IETF. IPSec oferă securitatea transmisiei informațiilor confidențiale prin rețelele neprotejate, cum este Internetul. Figura 3 arată cele mai uzuale trei tipuri de rețele VPN.

Figura 3

Autentificarea și integritatea datelor

Pentru a stabili adevărul, autentificarea verifică identitatea a două puncte de capăt VPN și a utilizatorilor ce transmit traficul prin rețeua VPN. Un punct de capăt ar putea fi un client VPN, un concentrator VPN, un sistem firewall sau un router.

Autentificarea este un proces ce ține de securitatea IP și care are loc după criptarea datelor și înainte de criptarea, la capătul receptor . Este o funcție necesară în cadrul securității IP, prin care se asigură că ambele părți, expeditorul și destinatarul, sunt cine pretind a fi. În cazul IPSec, fiecare participant trebuie configurat manual cu o cheie partajată anterior *de obicei se convine asupra ei în afara unei conexiuni și o listă statică de participanți valabili , creând astfel un tabel mare în cadrul routerului, care necesită resurse de memorie.

Integritatea datelor este o altă funcție din IPSec. Integritate înseamnă că pachetul primit de destinatar nu a fost modificat în timpul transmisiei. Acet lucru se realizează folosind un algoritm hash ireversibil. Un algoritm hash ireversibil este echivalent cu o suma de control criptată, dupa ce expeditorul criptează și autentifică un pachet, algoritmul hash ireversibil este rulat pe valoarea întregului pachet. O valoare hash este interesantă pentru că rezultatul acesteaia va avea întotdeauna o dimensiune fixă, indiferent de intrare. Acesta este un alt mecanism de securitate, astfel încat hackerii să nu poată ști dimensiunea câmpului de intrare. Algoritmul hash ireversibil creează un câmp de criptat anexat la mesaj. La capătul receptor, valoarea hash ireversibilă este extrasă din pachet, iar receptorul rulează propriul său algoritm hash. Deoarece algoritmul hash este rulat asupra unor variabile din pachet, cum sunt ora transmiterii, numărul de octeti, etc., ambele valori hash trebuie să fie aceleași, acest lucru însemnând că pachetul nu a fost viciat. Dacă valorile sunt diferite, pachetul este respins, iar IPSec renegociază parametrii securității.

Transmiterea datelor prin tunel

Rețelele VPN se bazează pe transmiterea prin tunel pentru a crea o rețea privată în Internet. În esență, acesta este procesul de preluarea a unui pachet întreg de date și de încapsulare a lui în cadrul altui pachet, înainte de a-l trimite prin rețea, rețeaua trebuie să înțeleagă protocolul pachetului din exterior, pentru ca acesta să intre și să iasa din rețea. Crearea unui tunel necesită funcționarea a trei protocoale diferite:

• Protocolul pasagerului (passenger protocol) – Pachetul datelor inițiale, de obicei de tip IP, care trebuie criptat în rețeaua VPN. Ar putea fi incluse și alte protocoale precum IPX sau NetBEUI, dacă doriți.
• Protocolul de încapsulare (encapsulating protocol) – Protocolul (GRE, IPSec, L2F, PPTP, L2TP) care înglobează datele inițiale. IPSec este standardul defacto folosit ca protocol de încapsulare în această etapă care permite întregului pachet pasager să fie criptat și protejat. IPSec trebuie să fie acceptat de ambele interfețe ale tunelului pentru a funcționa corect.
• Protocolul purtătoarei (carrier protocol) – Protocolul folosit de rețeaua prin care călătorește informația . Pachetul inițial (Protocolul pasagerului) este încapsulat în cadrul protocolului de încapsulare și introdus apoi în antetul protocolului purtătoarei (de obicei IP) pentru o transmisiune prin rețeua publică.

Transmisiunea prin tunel funcționeaza bine cu rețelele VPN, deoarece se pot folosi protocoale care nu sunt acceptate în Internet în cadrul unui pachet IP și acesta poate să fie transmis în siguranță în continuare. La începutul unei transmisiuni VPN prin tunel, un pachet de date de la o sursă LAN este înglobat sau încapsulat cu informații noi de antet, care permit rețelelor intermediare să-l recunoască și să-l livreze. După acestă operație și după ce transmisiunea este încheiată, antetul protocolului pentru tunel este îndepărtat, iar pachetul original este transferat în rețeaua LAN de destinație, pentru a fi livrat.

Deși transmisia prin tunel permite datelor să fie purtate prin rețele ale unor terțe părti, acesta nu poate asigura singură protecția datelor. Pentru a proteja o transmisie prin tunel în fața oricărui tip de interceptare și sustragere, întregul trafic prin rețelele VPN este criptat. În plus, rețelele VPN conțin funcții suplimentare, precum sisteme firewall de la periferie.

În rețelele VPN de tip locație-la-locație, protocolul de încapsulare este de obicei IPSEc sau încapsularea cu direcționare genetica (GRE). GRE conține informații despre tipul de pachet încapsulat și despre conexiunea dintre client și server. Diferența depinde de nivelul de securitate necesar pentru conexiune, securitatea fiind mai mare cu IPSec, iar GRE având o mai mare funcționalitate. IPSEc poate crea tuneluri și poate cripta pachete IP, pe când GRE poate crea tuneluri pentru pachete IP și pentru pachete care nu sunt IP. Când trebuie să fie transmise prin tunel, pachetele care nu sunt IP (precum IPX), IPSec și GRE ar trebui folosite împreună.

Moduri de criptare

IPSec are două moduri de criptare, tunel și transport. Fiecare mod diferă prin aplicațiile sale și prin cantitatea de informații adăugate în antetul pachetului pasager. Aceste moduri diferite de operare sunt rezumate astfel: modul tunel criptează antetul pachetului și segmentul de date utile al fiecărui pachet, pe când modul transport criptează doar segmentul cu datele utile.

Modul tunel

Aceasta este metoda normală prin IPSec, este implementat între două sisteme PIX Firewall (sau alte porți de securitate) care sunt conectate printr-o rețea lipsită de încredere, cum este Internetul public. Întreaga prezentare legată de IPSEc implică modul tunel. Modul tunel încapsulează și protejează un pachet IP complet. Deoarece încapsulează sau ascunde pachetele pentru a fi transmise în continuare cu succes, chiar routerele de criptare posedă adresele IP folosite în aceste antete noi. Modul tunel poate fi folosit cu oricare dintre portocoalele ESP (Encapsulating Security Protocol – protocol de securitate cu încapsulare) și AH (Authentication Header – antet de autentificare) sau cu amândouă. Folosirea modului tunel duce la o creștere suplimentară a pachetului, cu aproximativ 20 de octeți asociați la antetul IP, căci trebuie să se adauge un antet IP nou la pachet.

Modul transport

Această metodă de implementare a tehnologiei IPSec este aplicată mai ales cu protocolul L2TP pentru a permite autentificarea clienților VPN Windows 2000 aflați la distanță. În modul tunel, IPSec criptează întregul pachet și scrie un nou antet IP în pachet, ceea ce maschează informațiile despre sursa inițială și destinatar. Modul tunel este evident mai sigur decât modul transport, deoarece întregul pachet inițial este criptat, nu numai segmentul de date propriu-zis ca în modul transport.

Protocoalele din standardul IPSec

IPSec foloseste trei protocoale complementare care, atunci când sunt folosite împreună, formează un cadru unit și protejat, bazat pe standarde, ideal pentru rețele VPN. Cele trei protocoale descrise în standardele IPSEc sunt următoarele:

• Protocolul Internet Security Association Key Management Protocol (ISAKMP – protocolul de management al cheilor asocierii pentru securitatea conexiunilor pe Internet) – Descrie faza de negociere a conexiunii IPSsec pentru stabilirea rețelei VPN. Protocolul Oakly definește metoda de stabilire a unui schimb de chei autentificate. Această metodă poate consta în diferite moduri de operare și poate, de asemenea, să deducă elementele de alcătuire a cheilor prin algoritmi precum Diffie-Hellman. În cadrul protocolului ISAKMP se află protocolul Internet Key Exchange (IKE – schimbul de chei în Internet) care oferă un cadru de negociere a parametrilor de securitate (de exemplu, durata de viață a unei asocieri pentru securitate, tipul de criptare, etc) și de stabilire a veridicității cheilor.
• Protocolul Encapsulating Security Payload (EPS – segmentul de date cu protecție prin încapsulare ) – Oferă confidențialitatea și protecția datelor prin servicii opționale de autentificare și detectare a reluării pachetelor. ESP încapsulează complet datele utilizatorului. ESP poate fi folosit ca atare sau împreună cu protocolul AH. ESP rulează protocolul TCP pe porturile 50 și 51 și este descris în documentul RFC 2406.
• Protocolul Authentication Header (AH – antetul de autentificare) – Oferă servicii (opționale) de autentificare și împotriva reluării pachetelor. AH oferă servicii pentru porțiuni limitate de antet IP și antet extins, dar nu asigură criptarea datelor prin aplicarea unei valori hash ireversibile pentru a crea un rezumat al mesajului din pachet. AH este înglobat în date pentru a fi protejat (de exemplu, o datagramă IP completă). AH poate fi folosit ca atare sau împreună cu protocolul Encapsulating Security Payload (ESP) (Consultați documentul RFC 2402 pentru detalii). Acest protocol a fost înlocuit în mare parte de ESP și este considerat depășit.

Asocieri de securitate

Asocierile de securitate (SA) stabilesc încrederea între două dispozitive într-o relație egal-la-egal și activează punctele de capăt VPN pentru a conveni asupra unui set de reguli de transmitere, folosind politici de negociere cu un participant potențial. O asociere de securitate poate fi vazută ca un contract prin care se negociază și apoi se stabilesc diferiți parametri ai conexiunii.

O asociere de securitate este identificată printr-o adresă IP, printr-un identificator de protocol de securitate și o valoare unică de index al parametrului de securitate (SPI-Security Parameter Index). Valoarea SPI este un numar de 32 de biți înglobat în antetele pachetelor. Cele două tipuri de asocieri de securitate sunt:

• Internet Key Exchange (IKE – schimbul de chei în Internet) – Conține negocierea, autentificarea unui participant, managementul cheilor și schimbul de chei. Fiind un protocol bidirecțional, IKE oferă un canal de comunicare protejat între două dispozitive care negociază un algoritm de criptare, un algorim hash, o metodă de autentificare și orice informație relevantă de grup. Folosește schimbul de chei bazat pe algoritmi Diffie-Hellman, iar administratorii de rețea pot lega bine protocolul IKE de sistemele de gestionare a politicilor. Pentru a împiedica un atac de tipul „intrus” (man-in-the-middle) – când un atacator sustrage pachete din rețea, le modifică și le inserează înapoi în rețea – un protocol Diffie-Hellman de fortificare, numit Station-to-Station (STS – stație-la-stație), permite ca două dispozitive aflate într-un schimb Diffie-Hellman să se autentifice unul pe celălalt folosind semnături digitale și certificate cu chei publice.
• IPSEc Security Association (IPSec SA – asociere de securitate IPSec ) –IPSec SA este o asociere unidirecțională și de aceea este necesar să se stabilească asocieri IPSEc SA pentru fiecare direcție. IPSec SA este o procedură în două faze și trei moduri. În faza 1, pot fi folosite două moduri: main mode (modul principal) și aggressive mode (modul rapid). În faza 2, singurul mod disponibil este numit quick mode (modul rapid). Utilizatorul final nu are nici un control asupra alegerii modului, selectarea fiind automată și depinzând de parametri de configurare stabiliți de ambii participanți.

Atât IKE, cât și IPSec folosesc asocieri de securitate, deși asocierile sunt independente una de cealaltă. IPSec SA sunt unidirecționale și unice în fiecare protocol de securitate. Asocierile de securitate definesc ce protocoale și algoritmi ar trebui aplicați pachetelor confidențiale și specifică elementele cheilor utilizate de cei doi participanți. Asocierile de securitate sunt unidirecționale și sunt stabilite separat pentru protocoale diferite de securitate (AH și/sau ESP). Asocierile IPSec SA pot fi stabilite în două moduri:

• Asocieri manuale de securitate, cu chei prepartajate – Utilizarea asocierii manuale IPSec SA necesită un acord prealabil între administratorii sistemului PIX Firewall și participantul IPSec. Nu există o negociere a asocierilor de securitate, deși informația de configurare din ambele sisteme trebuie să fie aceeași pentru ca IPSec să deruleze cu succes traficul. Asocierea manuală este ușor de configurat, însă este dificil să se modifice cheile prepartajate, deoarece tunelul ar eșua în acest caz, așa că cheile pre-partajate nu se schimbă de obicei.
• Asocieri de securitate stabilite prin metoda IKE - Când se folosește IKE pentru stabilirea asocierilor IPSec, participanții pot negocia parametri pe care îi vor folosi pentru noile asocieri de securitate. Acest lucru înseamnă că puteți specifica liste (precum listele de transformări acceptabile) în cadrul elementului crypto map (harta criptării).

Protocolul Internet Key Exchange (IKE)

Această secțiune descrie protocolul Interbet Key Exchange (IKE) și modul de funcționare a acestuia împreună cu IPSec pentru a realiza rețele VPN mai scalabile. IKE este un protocol hibrid care folosește o parte din protocolul Oakley și o parte dintr-o altă suită de protocoale numită Secure Key Exchange Mechanism (SKEME) , în cadrul format de Internet SecurityAssociation and Key Management Protocol (ISAKMP – protocolul de asociere pentru securitatea și managementul cheilor în Internet).

IKE stabilește o politică de securitate partajată și autentifică chei pentru serviciile care necesită chei (cum este IPSec). Înainte ca un trafic IPSec oarecare să fie admis, fiecare router/sistem firewall/gazdă trebuie să poata verifica identitatea celuilat participant. Acest lucru se poate face manual. Prin introducerea cheilor pre-partajate în ambele gazde, cu serviciul Certification Autorithy (CA – autoritatea de certificare) sau cu sistemul DNS protejat (DNSSec) . IKE este protocolul cunoscut anterior sub numele ISAKMP/Oakley, definit în RFC 2409.

IKE este un protocol folosit de IPSec pentru a realiza faza 1. IKE negociază și alocă asocieri de securitate (SA) pentru fiecare participant IPSec, care oferă un canal sigur pentru negocierea IPSec SA în faza 2. IKE aduce următoarele avantaje:

• Elimină necesitatea specificării manuale a tuturor parametrilor de securitate IPSec la ambii participanți;
• Permite specificarea unei durate de viață a asocierilor de securitate IPSec;
• Permite modificarea cheilor de criptare în timpul sesiunilor IPSec;
• Permite tehnicii IPSec să ofere servicii împotriva reluării pachetelor;
• Activează serviciul CA pentru a implementare IPSec controlabilă și scalabilă;
• Permite autentificarea dinamică a participanților;

Negocierile IKE trebuie să fie protejate și de aceea fiecare negociere IKE începe prin acordul dintre participanți asupra unei politici IKE comune (partajate). Această politica stabilește parametri de securitate care vor fi folosiți pentru a proteja negocierile IKE următoare. Dacă există un acord al celor doi participanți asupra unei politici, o asociere de participare stabilită la fiecare participant identifică parametri de securitate ai politicii și acestei asocieri SA se aplică, pe durata negocierii, întregului trafic IKE care urmează.

Protocolul ISAKMP

Protocolul ISAKMP (Internet Security Association and Key Management Protocol – protocolul de asociere pentru securitatea și managementul cheilor în Internet ) este un cadru care definește mecanismele de implementare a protocolului de schimb al cheilor și negocierea unei politici de securitate. ISAKMP este folosit pentru schimburile protejate atât de parametri SA, cât și de chei private, între participanții dintr-un mediu IPSec, precum și la crearea și controlul cheilor.

ISAKMP oferă mai multe metode de control al cheilor și un tranzit protejat al parametrilor IPSec între participanți. Acest lucru este realizat folosind algoritmi similari cu cei folosiți de IPSec pentru criptarea propriu-zisă a datelor din segmentul de date. Ca și IPSec, ISAKMP nu este un protocol ci o simplă interfață de control a diferitelor metode de schimb dinamic al cheilor. ISAKMP definește diferite metode – cum ar fi semnătura digitală, certificatele și algoritmii hash ireversibili – pentru a se asigura că negocierea asocierilor de securitate între participanți se desfasoară în siguranță.

În prezent, singurul protocol acceptat din ISAKMP este protocolul Internet Key Exchange (IKE). Când IKE este folosit activ în procesul de criptare, devin disponibile multe funcții pentru procesul de comunicare IPSec. Folosind criptarea cu chei publice, IKE negociază parametri de securitate și schimburile de chei înainte chiar ca prelucrarea IPSec să înceapă.

Cum funcționează IPSec

Sarcina principală pe care o are IPSec este să permită schimbul de informații private printr-o conexiune neprotejată, negociind conexiunea și oferind cheile într-un mod sigur. IPSec folosește criptarea pentru a proteja informațiile împotriva interceptărilor sau indiscrețiilor. Totuși, pentru a folosi eficient criptarea, ambele părți trebuie să partajeze o cheie secretă (parolă) utilizată atât pentru criptarea, cât și pentru decriptarea informațiilor când acestea intră și ies din tunelul VPN. IPSec folosește IKE pentru a stabili legătura sigură, astfel încât să se formeze rețeaua VPN și conexiunile de date.

În mare, secvența de evenimente pentru o tranzacție IPSec este următoarea:

1. Unul dintre participanții IPSec primește sau generează un trafic de interes pe o interfață care a fost configurată să inițieze un tunel IPSec pentru acel trafic de interes.
2. Modul principal sau modul agresiv de negociere care folosește IKE are ca rezultat crearea unei asocieri IKE de securitate (SA) între cei doi participanți IPSec.
3. Negocierea în modul rapid, care folosește IKE, are ca rezultat crerea a două asocieri IPSec, de securitate între doi participanți IPSec.
4. Datele încep să treacă printr-un tunel criptat o examinare suplimentară. IPSec funcționează în două faze majore pentru a permite schimbul confidențial al unei chei secrete partajate, asa cum este prezentat în secțiunile care urmează.

IKE – Faza 1

Faza 1 din protocolul IKE se ocupă de negocierea parametrilor de securitate necesari pentru a stabili un canal protejat între doi participanți IPSec. Faza 1 este, în general implementată prin protocolul IKE și se ocupă mai ales de stabilirea suitei de protecție pentru mesajele IKE. Secvența de evenimente din faza 1 este următoarea:

1. Faza 1 constă în crearea asocierii de securitate ISAKMP, în care participanții negociază și convin parametri pentru asocierea IPSec următoare. După ce se termină faza 1 și este stabilit un canal sigur între participanți, IKE trece la faza 2.
2. Dacă participantul IPSec nu poate face schimbul IKE puteți folosi configurarea manuală cu chei pre-partajate pentru a încheia faza 1.

Funcționarea fazei 1 din protocolul IKE are două moduri de operare: modul agresiv și modul principal. Modul agresiv elimină mai multe etape din autentificarea IKE reducând-o la doar trei etape, pe când modulul principal folosește toate cele patru etape de autentificare. Deși este mai rapid, modul agresiv este considerat mai puțin sigur decât modul principal, din motive evidente. Dispozitivele Cisco folosesc implicit, dar vor răspunde și participanților care folosesc modul agresiv.

IKE – Faza 2

Faza 2 din protocolul IKE prelungește securitatea conexiunii folosind tunelul sigur stabilit în faza 1 spre a face schimbul de parametri suplimentari necesari pentru a transmite efectiv datele (vezi figura 8).

În faza 2, protocolul IKE negociază asocierile de securitate reprezentând interfața IPSec, conform parametrilor configurați în IPSec. Asocierea ISAKMP creată în faza 1 protejează aceste schimburi.

Tunelurile sigure folosite în ambele faze din protocolul IPSec se bazează pe asocieri de securitate (SA) utilizate la fiecare capăt IPSec. Asocierile SA descriu parametri de securitate, precum tipul de autentificare și de criptare, pe care convin să le folosească ambele puncte de capăt.

Algoritmul Diffie-Hellman

Algoritmul Diffie-Hellman a fost primul algoritm cu chei publice și este în continuare considerat unul dintre cele mai bune. IKE folosește criptografia cu chei publice pentru a negocia parametri de securitate și a proteja schimburile de chei. Mai exact, algoritmul Diffie-Hellman este folosit în negocierile IKE pentru a permite celor doi participanți să convină asupra unui secret partajat, generând cheia pe care o vor folosi. De aceea, veți vedea că algoritmul Diffie-Hellman este folosit de mai multe ori pe parcursul procesului.

În general, algoritmul funcționează astfel: fiecare participant are o cheie privată algoritmul Diffie-Hellman preia acea cheie privată și generează o cheie publică. Cheia publică este un produs al cheii private dar arată astfel încât să nu se poată deduce cheia privată când se cunoaște cheia publică. Participanții fac apoi schimbul de chei publice.

Dacă participantul A dorește să transmită un trafic criptat către participantul B, participantul A criptează traficul spre participantul B cu cheia publică a lui B.

Participantul B folosește apoi propria cheie privată ca să decripteze mesajul, deoarce cheia publică este derivată din cheia privată a acestuia. Astfel, este sigur că participantul B poate decripta mesajul, fiind singurul care cunoaște propria cheie privată.

Aceasta este cea mai bună metodă pentru stabilirea unui canal de comunicație sigur (ISAKMP SA) , astfel încât asocierile IPSec viitoare să poată face un schimb protejat de informații despre chei, fără a folosi algoritmul cu chei publice pentru schimbul de chei de fiecare dată când este transmis un trafic criptat.

Traficul este deja criptat înainte de sfârșitul fazei 1 a negocierii IKE. Astfel se oferă un schimb protejat de propuneri IPSec și de chei, executat pentru IPSec în faza 2 a negocierii IKE.

Pentru asigurarea unui mecanism sigur de schimb al cheilor și control al asocierilor IPSec, ISAKMP mai oferă câteva funcții importante. ISAKMP poate fi configurat să stabilească duratele de viață pentru asocierile IPSec, care permit un control mai mare asupra frecvenței cu care se face schimbul de chei. De asemenea permite să se facă schimbul de chei în timpul comunicației fără a șterge și a reconstrui asocieri IPSec. În cazul unei interfețe IPSec de sine stătătoare, dacă se face schimbul de chei în timpul comunicației, asocierile de securitate existente sunt „anulate” și reconstruite cu noile chei. Deoarece ISAKMP negociază asocierile SA pentru IPSec și le protejează cu propria asociere SA, se poate face schimbul de chei „din mers”, fără a reconstrui negocierile pentru SA. Se obține astfel un avantaj față de IPSec folosit ca atare. ISAKMP permite de asemnea, o autentificare dinamică a participanților, iar integritatea datelor se verifică prin folosirea algoritmilor hash ireversibili.

Articol preluat de pe http://www.arlug.ro/ sub Licența Creative Commons BY-NC-SA 3.0 România

Această operă creată de Silviu Silaghi este licenţiată sub o Licenţă Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România Creative Commons.

Cel mai recent film de mare succes tocmai rulează și pe ecranele românești. Avatar, la cei 230 mil. USD investiți, este mega-producția cu una din cele mai mari costuri asociate din istoria filmului dar și cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Pelicula lui James Cameron a câştigat Globurile de Aur pentru cel mai bun film dramatic şi cel mai bun regizor. Datorită premiilor oferite de presa străină de la Hollywood, pelicula Avatar a devenit marea favorită la premiile Oscar.

Avatar este povestea unui veteran de război care este trimis într-o colonie umană de pe o planetă îndepărtată numită Pandora. Scopul acestei baze este de a exploata cât mai multe dintre resursele minerale planetei. Dupa o serie de evenimente, soldatul-veteran pe nume Jake ajunge să lupte alături de rasa băștinașilor, Na’vi, împotriva oamenilor. Însă oamenii au creat o tehnologie prin care pot să posede corpurile băștinașilor, preluând astfel controlul acestora și folosindu-le drept avatare.

Dar unde își au originea lumea futuristă și creaturile albastre din hit-ul Avatar? Care este tehnologia din spatele efectelor speciale și cum au fost realizate acestea?

Miramar este o suburbie a orașului Wellington, capitala și al treilea oraș ca număr de locuitori a Noii Zeelande. Wellington este în mod frecvent numită Windy Wellington deoarece este orașul cu cele mai puternice vânturi din Noua Zeelandă.

Wellywood este o altă denumire informală a orașului Wellington, o îmbinare a denumirilor Wellington şi Hollywood – referinţă la companiile de producţie cinematografică înfiinţate în oraş de către regizorul Peter Jackson pentru trilogia Lord of the Rings şi King Kong şi compania de efecte speciale Weta Workshop cu sediul în Wellington.

Impresionantele imagini din filmul lui James Cameron au fost create de compania Weta Digital Ltd., companie cu cinci nominalizări și patru Oscar-uri la activ, aceasta fiind responsabilă şi pentru randarea computerizată a scenelor din trilogia Lord of the Rings, precum şi a celor din alte producţii celebre cum ar fi District9, Day the Earth Stood Still, Jumper, Enchanted, King Kong, Fantastic Four, Eragon, X-Men şi I-Robot.

Weta Digital este compusă practic din două companii, Weta Workshop, unde o echipă de artişti şi meseriaşi crează modelel fizice şi, compania propriu-zisă Weta Digital, care realizează efectele digitale pentru reclame, filme de scurt metraj şi megaproducţii.

Rezultatul procesului care implică realizarea efectelor vizuale speciale, este realizat dintr-o mixtură de informaţii care vin prin schiţe (storyboards), revizii şi corecţii regizorale şi optimizări realizate de artişti digitali care transformă conceptul şi viziunile regizorului într-o imagine 3D printr-un program de editare specializat cum ar fi Maya (Autodesk) sau RenderMan (Pixar).

Activitatea principală dintr-un centru de date de imagistică se numeşte randare, respectiv procesul prin care se transformă informaţia digitală a unei imagini într-o imagine concretă care poate fi salvată pe disc sau chiar integrată pe film sau alte tipuri de suport media.

Fiecare parte a unui film este un element individual, iar toate aceste elemente trebuiesc unite. Practic, un artist care lucrează la o secvenţă, va apăsa un buton care va lansa o funcţie (job) de randare pe fermă, sau o va încărca într-un “sistem de aşteptare” (queue) pentru randare.

Sistemul de randare este un produs al Pixar, numit Alfred, în care un artist crează o structură de funcţii ierarhică de sarcini (tasks) care trebuie să ruleze într-o ordine prestabilită. Într-un singur job pot exista sute de sarcini interdependente, care trebuie procesate de către fermă în mod distribuit. În momentul în care există putere de procesare disponibilă, noile sarcini sunt preluate şi executate de către procesoarele libere.

În momentele culminante din producţia Avatar, ferma procesa peste 10.000 de job-uri şi un estimat de 1,3 la 1,4 milioane de sarcini pe zi, la o viteză de procesare de până la 8 gigabytes pe secundă. În plus, fiecare din cele 24 de frame-uri pe secundă cât are filmul, itinera de mai multe ori între directori şi artişti pentru realizarea corecţiilor şi reintra în procesul de randare. Indiferent dacă fiecare frame din cele 240.000 selectate pentru produsul final avea 12 megabytes sau fiecare secundă de film ocupa 288 de megabytes, fiecare trebuiau revizuite în repetate rânduri atât de artişti cât şi (aprobate) de către directori.

Artiştii Weta au reuşit să transforme aproape orice viziune a regizorilor în “realitatea” proiectată pe ecrane folosind aplicaţii de imagistică 3D, finisând la perfecţiune fiecare frame în mai multe etape. Astfel, fiecare minut din Avatar a ajuns să reprezinte aproximativ 17.28GB de date, conform Weta Digital.

Inima informatică care reuşeşte performanţa de a transforma viziuni în imagini este o fermă de computere întinsă pe o suprafaţă de 10.000 metri pătraţi, umplută cu 34 de cabinete în care sunt aşezate frumos peste 4.000 de sisteme lamelare (blades) Hewlett-Packard (BL2×220c pentru curioși), după cum detaliză într-un mail Paul Gunn, administratorul acestui centru de date.

Afundându-ne în detalii tehnice, mai aflăm că puterea de procesare a acestui monstru informatic include aproximativ 35.000 de procesoare şi 104 TB de memorie RAM. Pe lângă acestea, compania mai dispune de un sistem de stocare de 3 Petabytes (peste 3 milioane gigabytes) de la BluArc și NetApp care comunică prin fibră optică cu ferma de randare, reţele multiple pe 10GBps şi un sistem de răcire dedicat, pe apă.

Datorită cerinţelor extreme, tot procesul de producție se realizează local, excluzând opţiuni pecum colocaţia sau infrastructura nor (cloud): “We need to stack the gear closely to get the bandwidth we need for our visual effects, and, because the data flows are so great, the storage has to be local”. Şi cu toate acestea, randarea unor scene grafice complexe poate ocupa până la 48 de ore de procesare.

Dar de ce răcirea pe apă? Deoarece sistemele rulează 24 de ore la capacitate maximă în perioada unui termen de predare (deadline), tehnicile clasice de răcire prin aer condiţionat nu pot face faţă căldurii generate de către acestea. Astefel, s-a optat pentru răcirea cabinetelor de servere prin sisteme specializate create de Rittal Corp. în combinaţie cu răcire naturală datorată climatului zonei.

Astfel, clădirea, locaţia şi construcţia ei sunt optimizate energetic, costurile clasice fiind “absorbite”, iar răcirea pe apă devenind mai puţin costisitoare decât sistemele de aer condiţionat. Conform Gunn, economiile pot ajunge la câteva mii de dolari prin modificarea temperaturii cu doar un grad. Gunn mai adaugă: “the server farm is only cooled to 25C (77F), which is warmer than many data centers. By not cooling unnecessarily, we make additional energy efficiency gains”.

Dar lumea o să se mai întrebe, ce sistem de operare şi aplicaţii rulează pe o astfel de fermă pentru a duce la îndeplinire aceste viziuni megalomanice. Ei bine, Paul Gunn spune că sistemul de operare open source Ubuntu este responsabilul tuturor nodurilor de randare, dar este folosit şi ca mediu de lucru pe 90% din staţiile grafice existente la Weta Digital. Paul mai precizează că ferma (“render wall” după cum o denumește el) este în fapt o fermă pe Ubuntu Server și nu RHEL după cum a mai fost prezentată în massmedia.

Va urma…

Mediatizată ca fiind una dintre cele mai deschise platforme pentru dezvoltare, Android a trecut de curând printr-un eveniment care ia afectat pentru moment imaginea. În urma acestuia, utilizatorii ar putea deveni mai atenți pe viitor la ce aplicații descarcă și instalează via Android Martketplace.

O aplicație malicioasă a fost eliminată de pe Android Market după ce s-a descoperit că ar conține cod malițios prin care încerca să compromită detaliile bancare prin crearea unei interfețe pentru programe de banking mobil, obținând informații financiare de la clienți ai First Tech Credit Union.

Aplicația în cauză, raportată prin Slashdot de pe site-ul First Tech Credit Union, a fost încărcată de către un utilizator numit Droid09 și era prezentată ca un utilitar pentru administrarea conturilor pe dispozitivele mobile bazate pe sistemul de operare Android. Deși la prima vedere părea o aplicație legitimă, s-a descoperit că aceasta aduna detaliile pentru conectarea la banking online ale clientilor.

Ținta nu a fost First Tech Credit Union în special, dar aceasta a fost prima care a denunțat aplicația și a alertat Google că ar trebui să o elimine de pe Market.

Chiar dacă Google a eliminat imediat toate aplicațiile încărcate de utilizatorul Droid09 după alertă, multă lume vede deja acest incident ca o consecință inevitabilă a deschiderii arătate de platforma Android, în opoziție cu cea mai comparată platformă concurentă – iPhone și al lui iPhone App Store, care dispune de un proces riguros de filtrare a aplicațiilor disponibile care ajută la prevenirea apariției de programe rău intenționate în lista proprie.

Android Market nu a avut până acuma nici o restricție și este deschisă oricărei persoane dispuse să plătească o taxă de 25USD pentru a publica aplicații. Deși această metodă oferă o flexibilitate și disponibilitate ridicate, deschide de asemenea și un canal foarte facil pentru diverse tipuri de atacuri precum cel exploatat de utilizatorul Droid09.

Google nu a făcut momentan nici un comentariu privind această situație sau despre cum plănuiește să prevină astfel de incidente în viitor fără să limiteze libertatea oferită dezvoltatorilor pe platforma Android.

Daca aveti o firma platitoare de impozit pe profit puteti face catre APTI o sponsorizare 100% deductibila din impozitul datorat statului.

Conditii:

1. aveti o firma platitoare de impozit pe profit;
2. sponsorizarea este in limita a 3 la mie din cifra de afaceri;
3. sponsorizarea nu depaseste mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

Exemplu:

- presupunem ca firma dv. are o cifra de afaceri pe 2009 de 450.000 lei si un profit de 90.000 lei;
- 3 la mie din cifra de afaceri reprezinta 1.350 lei (A);
- impozitul pe profit datorat este 16% din 90.000 lei adica 14.400 lei;
- 20% din impozitul pe profit datorat reprezinta 2.880 lei (B);
- valoarea sponsorizarii deductibile 100% va fi valoarea minima dintre (A) si (B) si anume 1.350 lei.
- pentru plata acestei sume puteti folosi datele de contact APTI
- contractul de sponsorizare il puteti obtine trimitand un email la adresa info(at)apti.ro

Singurul inconvenient pentru dv. este efectuarea unei plati (100% deductibile) insa in schimb aduceti o contributie importanta Internetului Romanesc.

Ce este si ce face APTI?

APTI este o asociatie ce are ca scop promovarea unei utilizari leale a Internetului si serviciilor electronice.
Pentru a vedea cine face parte din asociatie puteti vizualiza pagina membrilor.

Pe site-ul asociatiei puteti vedea in detaliu activitatile APTI.

Ce face APTI:

1. se implica in sustinerea unui sistem de drept de autor mai flexibil, in concordanta cu situatia actuala impuse de Internet (Acord ORDA, negocieri UCMR, muzica pe Internet, licente Creative Commons)
2. urmareste noile propuneri legislative nationale si aplicarea lor, pentru a respecta drepturile civil pe Internet si in principal liberatatea de exprimare (cazurile blocarii site-urilor legale)
3. participa in mod activ in discutarea reglementarilor internationale legate de Internet (European Digital Rights – EDRi, ICANN at Large si CSISAC)
4. lupta impotriva spam-ului romanesc prin abuse.ro
5. educam si discutam si cautam solutii despre cum se poate dezvolta un Internet liber si legal prin evenimentele Internet fara cravata

Ce altceva mai poate face APTI (cu ajutorul sponsorizarilor dv.):

1. Actualmente APTI se bazeaza pe contributiile voluntare ale membrilor sai (in timpul lor liber). Planurile pe termen mediu includ necesitatea angajarii unui Junior part-time care sa poate sa administreze o parte din informatiile pe care 2. APTI le proceseaza si sa poata da mai multe informatii publicului larg.
Extinderea activitatii pentru a include si alte puncte de interes public.

Via http://claudiu.gamulescu.ro/

Andrew Rubin, creierul din spatele sistemului de operare Android, actualmente vicepreședinte Google (co-fondator și fost CEO la Android), a declarat vineri în cadrul unui interviu pentru Wall Street Journal că următoarea versiune a telefonului Nexus One, produs de HTC Corp. va fi orientat către utilizatorii enterprise și ar putea dispune de o tastatură fizică.

Un asemenea dispozitiv ar putea deveni o primă amenințare reală pentru producătorul cunoscutelor dispozitive mobile BlackBerry, Research in Motion, compania cu cea mai solidă poziție pe piața dispozitivelor mobile orientate către utilizatorii business.

Smartphone-ul Nexus One a fost lansat pe cinci ianuarie, poate fi achiziționat contra sumei de $529 sau prin contract cu T-Mobile pentru $179, direct de la Google și poate fi utilizat în aproape orice rețea de telefonie mobilă.

Incepind cu versiunea 8.0 putem instala FreeBSD si de pe un stick USB. Pentru asta va trebui sa instalam kitul de instalare pe un astfel de suport.

Kitul de instalare il puteti lua, ca de obicei, de pe situl nostru, http://depo.osn.ro.

Vom prezenta doua proceduri. Daca avem deja FreeBSD instalat (si ar trebui sa avem) parcurgem pasii urmatori (presupunem ca stickul este /dev/da0a):

1: formatam stickul:

dd if=/dev/zero of=/dev/da0 bs=1k count=1

2: facem stickul USB bootabil:

bsdlabel -Bw da0 auto

3: creem un sistem de fisiere UFS2 cu GEOM Lable “FreeBSD”

newfs -L FreeBSD /dev/da0a

4: montam imaginea ISO:

mdconfig -a -t vnode -f 8.0-HEAD-20090609-JPSNAP-i386-dvd1 -u 0 && mount -r -t \ cd9660 /dev/md0 /mnt/iso

5: montam stickul USB

mount /dev/da0a /mnt/USB-Stick

Acum copiem toate fisierele de pe imaginea ISO pe stickul USB si creem o inregistare noua in fstabul de pe stick:

vi /mnt/USB-Stick/etc/fstab

si adaugam:

/dev/ufs/FreeBSD / ufs ro 0 0

Salvati si aveti inca un mediu de instalare la indemina. Foarte folositor de altfel, deoarece pe linga faptul ca nu se deterioreaza la fel de usor ca un CD/DVD si rata de transfer este mult mai rapida.

Dar ce facem daca singurul calculator din fata noastra ruleaza Windows si noi avem neaparata nevoie de un kit de instalare FreeBSD? Solutia se numeste dd for Windows.

In exemplul de mai jos am folosit un stick USB de 4 GB (HP, model v100w) conectat la un port usb pe un calculator rulind Windows XP SP3. Textul cu bold arata comenzile date de noi precum si stringurile asociate cu driveul USB.

Device-ul pe care il dorim este NT Block Device si nu Win32 Volume, iar partitia pe care o dorim este Partition0. Acum ca stim toate datele putem scrie imaginea exact asa cum ne recomanda procedura oficiala FreeBSD.

C:\>dd –list
rawwrite dd for windows version 0.5.
Written by John Newbigin <jn@it.swin.edu.au>
This program is covered by the GPL.  See copying.txt for details
Win32 Available Volume Information
\\.\Volume{1ff1b266-ab71-11de-b1e8-806d6172696f}\
link to \\?\Device\HarddiskVolume1
fixed media
Mounted on \\.\c:

\\.\Volume{808faa36-bdbc-11de-a116-806d6172696f}\
link to \\?\Device\HarddiskVolume2
fixed media
Mounted on \\.\d:

\\.\Volume{1ff1b262-ab71-11de-b1e8-806d6172696f}\
link to \\?\Device\CdRom0
CD-ROM
Mounted on \\.\e:

\\.\Volume{3794d0ff-abb4-11de-9377-00221578190a}\
link to \\?\Device\CdRom1
CD-ROM
Mounted on \\.\f:

\\.\Volume{ec4923e1-c907-11de-a118-00221578190a}\
link to \\?\Device\Harddisk1\DP(1)0-0+12
removeable media
Mounted on \\.\g:

NT Block Device Objects
\\?\Device\CdRom0
size is 2147483647 bytes
\\?\Device\CdRom1
size is 2147483647 bytes
\\?\Device\Harddisk0\Partition0
link to \\?\Device\Harddisk0\DR0
Fixed hard disk media. Block size = 512
size is 300069052416 bytes
\\?\Device\Harddisk0\Partition1
link to \\?\Device\HarddiskVolume1
\\?\Device\Harddisk0\Partition2
link to \\?\Device\HarddiskVolume2
\\?\Device\Harddisk1\Partition0
link to \\?\Device\Harddisk1\DR17
Removable media other than floppy. Block size = 512
size is 4009754624 bytes
\\?\Device\Harddisk1\Partition1
link to \\?\Device\Harddisk1\DP(1)0-0+12
Removable media other than floppy. Block size = 512
size is 4009730048 bytes

Parametrul conv=sync nu l-am folosit, caci aceasta versiune de dd oricum nu o recunoaste si am adaugat --progress pentru a vedea in timp real cum decurge copierea.

In sfirsit, dupa ce ne-am convins inca o data ca am ales device-ul corect, ne apucam de treaba.

C:\>dd if=8.0-RELEASE-i386-memstick.img of=\\?\Device\Harddisk1\Partition0 bs=10240 –progress
rawwrite dd for windows version 0.5.
Written by John Newbigin <jn@it.swin.edu.au>
This program is covered by the GPL.  See copying.txt for details
1,044,858,880
102037+0 records in
102037+0 records out

Voilà.

]]> http://www.osn.ro/linux-unix/kit-de-instalare-freebsd-pe-stick-usb/feed/ 0 http://www.osn.ro/software/dex-pentru-android/ http://www.osn.ro/software/dex-pentru-android/#comments Tue, 22 Dec 2009 22:53:37 +0000 g.ciprian http://www.osn.ro/?p=1212

Adrian Vintu: DEX pentru Android este un dictionar explicativ roman pentru platforma Android care stocheaza dictionarul pe cardul SD al telefonului.
Sunt un utilizator regulat al http://dexonline.ro si am decis  sa fac un client offline pt Android.
Sper ca va veti bucura de asta unealta si veti profita de ea cu success.
Pagina proiectului DEX pentru Android este http://dex.adrianvintu.com

Caracteristici
Dictionarul se gaseste pe cardul SD datorita dimensiunilor mari ale bazei de date ~ 500MB
Printr-un click pe explicatia unui cuvint, aveti posibilitatea sa salvati explicatia respectiva intr-un fisier anume destinat de pe cardul SD pentru folosire ulterioara
Acest software va fi gratuit pentru totdeauna!

Capturi de ecran