www.osn.ro | Open Software Network » Diverse

Bazele virtualizării, instalare, configurare şi administrare VMware Server și VMware ESXi

g.ciprian — Mon, 19 Jul 2010 08:56:58 +0000

Virtualizare! Este un cuvânt tot mai des întâlnit în mai toate mediile informatizate. Conceptul nu este nou dar cuvântul este generalist. Virtualizarea este în principiu o metodă de emulare a unui program, a unei componente sau chiar a unui întreg sistem informatic. Astfel, virtualizarea poate fi hardware, cu variante de virtualizare integrală, asistată, parțială sau paravirtualizare, virtualizare software, la nivel de sistem de operare, de aplicație sau mașină virtuală, acestea fiind cele mai cunoscute, iar ca variațiuni mai există variante de virtualizare de memorie, de date, de medii de stocare și de rețele.

Cele mai cunoscute și folosite metode de virtualizare sunt cele la nivel de SO sau hardware, cu variantele existente. În acest articol, vor fi detaliate metoda de virtualizare la nivel hardware și cea de servere de virtualizare.

Piața de virtualizare este dominată de câțiva jucători mari, Citrix, Sun și VMware. VMware cu aplicațiile lui omonime, este una din companiile din domeniu care s-a impus pe piața de virtualizare, oferind și aplicații gratuite cum ar fi VMware server și VMware ESXi.

Totuși, de ce ar trebui să luăm în considerare opțiunea numită virtualizare? În primul rând, deoarece tehnologia informatică a evoluat extraordinar de mult și pentru că se pot realiza lucruri aproape inimaginabile nu cu mult timp în urmă, performața oferită de sistemele din zilele noastre și ne referim aici în principal la servere, ne permite să realizăm economii considerabile în investiții hardware prin folosirea virtualizării. Practic, prin virtualizare putem dispune de mai multe sisteme (hardware sau SO) într-un singur sau mult mai puține sisteme fizice decât ar fi necesar în mod normal.

Prin virtualizare se pot rula mai multe sisteme de operare în paralel, pe un singur sistem fizic, care sisteme de operare (sau medii virtualizate) să îndeplinească mai multe servicii individual. De asemenea, se pot rula tipuri diferite de sisteme de operare în același timp, pe același sistem fizic, iar toate acestea își împart resursele hardware ale sistemului gazdă după cum dorește administratorul sistemului respectiv. De la procesor, memorie, dispozitive de rețea și altele, toate pot fi împărțite și alocate în funcție de nevoi fiecărui sistem de operare virtualizat, în parte. De exemplu, dacă sistemul gazdă dispune de 8GB memorie RAM, administratorul poate aloca 2GB unei mașini virtuale care rulează aplicații care nu solicită sistemul virtualizat și 6GB unei mașini virtuale care rulează, de exemplu un server web HA sau bază de date.

Un alt avantaj este faptul că mașinile virtuale pot migra de pe un server pe altul, aproape în timp real și fără a fi necesară întreruperea vre-unui serviciu. Și acest lucru poate reduce costurile operaționale și cele de consum (ex. curent electric).

Folosind produse VMware, există două metode prin care putem păși în lumea virtualizării, iar amândouă sunt disponibile gratuit.

Prima variantă se numește VMware Server și este o aplicație care rulează pe un sistem fizic care are deja instalat un sistem de operare, fie Linux, fie Windows. Aceasta poate fi o opțiune bună de pornire, deoarece ne putem folosi în paralel și de sistemul de operare gazdă și resursele hardware existente. VMware Server suportă de asemenea, sisteme de operare gazdă și oaspete de tip 64-bit, iar ca metode de administrare se pot folosi VMware Infrastructure via interfață de acces web sau consola Virtual Machine.

A doua variantă se numește VMware ESXi și este o arhitectură tip hipervizor. VMware ESXi se instalează și rulează direct de pe sistemul fizic, fără nevoia unui alt sistem de operare intermediar, ceea ce îl face extrem de eficient din punct de vedere al performanțelor pe care le poate oferi. Aceasta este cea mai bună opțiune pentru implementarea VMware în mediu de producție.

Printre facilitățile cheie oferite de către VMware ESXi se pot enumera compresia de memorie, disponibilitate ridicată nativă, virtualizare inteligentă pentru procesor(oare), compatibilitate ridicată cu diferite componente hardware de server, stocare și sisteme de operare, securitate avansată prin VMSafe, protecția VMKernel și încriptare și nu în ultimul rând, administrarea facilă folosind clientul vsphere, vCenter server sau interfața în linie de comandă, în funcție de afinități sau necesități.

Dar să trecem și la practică și să vedem cum se poate instala și configura VMware Server 2 pe Linux. După cum am mai spus, VMware Server rulează ca și aplicație individuală pe un sistem de operare existent. VMware Server este cea mai rapidă metodă prin care putem dispune de un mediu de virtualizare.

Primul pas este să descărcăm VMware Server 2 de pe pagina producătorului. Această aplicație este gratuită dar pentru funcționare este necesară o cheie de licență care se poate obține prin înregistrarea pe site-ul web al VMware.

Pe pagina de descărcare sunt disponibile variante ale programului în format .exe pentru SO Windows, .gz și .rpm pentru SO Linux, dar noi, utilizând un SO Linux vom descărca fișierul .rpm și îl vom instala via linie de comandă astfel:

# rpm -ivh VMware-server-2.0.2-203138.i386.rpm

Preparing… ########################################### [100%]
1:VMware-server ########################################### [100%]

The installation of VMware Server 2.0.2 for Linux completed successfully.
You can decide to remove this software from your system at any time by
invoking the following command: “rpm -e VMware-server”.

Before running VMware Server for the first time, you need to
configure it for your running kernel by invoking the
following command: “/usr/bin/vmware-config.pl”.

Enjoy,

–the VMware team

Configurarea VMware Server 2 o vom face executând comanda vmware-config.pl și vom avea grijă să specificăm corect cheia de licență oferită de vmware. În principiu, putem lăsa selectate valorile implicite pe care ni le oferă aplicația, acestea fiind cele afișate între parantezele drepte. O parte dintre aceste sunt:

# /usr/bin/vmware-config.pl

Do you accept? (yes/no) yes
Do you want networking for your virtual machines? (yes/no/help) [yes]
Please specify a name for this network. [Bridged]
Your computer has multiple ethernet network interfaces available: eth0, eth1.
Which one do you want to bridge to vmnet0? [eth0]
Do you want to be able to use NAT networking in your virtual machines? (yes/no) [yes]
Please specify a name for this network. [NAT]
Do you want this program to probe for an unused private subnet? (yes/no/help) [yes]
Do you wish to configure another NAT network? (yes/no) [no]
Do you want to be able to use host-only networking in your virtual machines? [yes]
Please specify a name for this network. [HostOnly]
Do you want this program to probe for an unused private subnet? (yes/no/help [yes]
Do you wish to configure another host-only network? (yes/no) [no]
Please specify a port for remote connections to use [902]
Please specify a port for standard http connections to use [8222]
Please specify a port for secure http (https) connections to use [8333]
The current administrative user for VMware Server is ”. Would you like to specify a different administrator? [no]
Using root as the VMware Server administrator.
In which directory do you want to keep your virtual machine files? [/var/lib/vmware/Virtual Machines]

Please enter your 20-character serial number.
Type XXXXX-XXXXX-XXXXX-XXXXX or ‘Enter’ to cancel: AAAAA-BBBBB-CCCCC-DDDDD

Starting VMware services:
Virtual machine monitor [ OK ]
Virtual machine communication interface [ OK ]
VM communication interface socket family: [ OK ]
Virtual ethernet [ OK ]
Bridged networking on /dev/vmnet0 [ OK ]
Host-only networking on /dev/vmnet1 (background) [ OK ]
DHCP server on /dev/vmnet1 [ OK ]
Host-only networking on /dev/vmnet8 (background) [ OK ]
DHCP server on /dev/vmnet8 [ OK ]
NAT service on /dev/vmnet8 [ OK ]
VMware Server Authentication Daemon (background) [ OK ]
Shared Memory Available [ OK ]
Starting VMware management services:
VMware Server Host Agent (background) [ OK ]
VMware Virtual Infrastructure Web Access
Starting VMware autostart virtual machines:
Virtual machines [ OK ]

The configuration of VMware Server 2.0.2 build-203138 for Linux for this
running kernel completed successfully.

La finalizarea procesului de instalare se pornesc toate serviciile necesare rulării VMware și se crează și un script pentru start-up. Pentru a verifica dacă se realizează corect acest lucru, vom reporni serverul.

Pentru a intra în consola web VMware Infrastructure vom accesa într-un navigator web adresa https://{adresa ip gazdă}:8333/ui, iar în prima pagină ni se vor solicita credenţialele de acces, respectiv numele de utilizator, care va fi root şi parola care este aceeaşi cu cea a sistemului gazdă.

A doua variantă de virtualizare oferită de VMware se numeşte VMware ESXi, care este de asemenea gratuit, dar vine în variantă de evaluare de 60 de zile. Pentru a ne putea folosi de acesta şi peste cele 60 de zile iniţiale, trebuie de asemenea să ne înregistrăm pentru o cheie de licenţă gratuită pe site-ui VMware.

VMware ESXi este bazat pe o arhitectură tip hipervizor care permite rularea acestuia direct de pe sistemul gazdă pe care e instalat, fără a fi necesar un SO intermediar ca în cazul VMware Server. Odată ESXi instalat, ne putem folosi de clientul vSphere Client sau Direct Console User Interface pentru a administra gazda.

Primul pas este descărcarea serverului ESXi de pe pagina VMware, unde regăsim diferite opţiuni disponibile pentru acesta.

ESXi 4.0 Update 1 Installable (CD ISO)
Upgrade package from ESXi Server 3.5 to ESXi Server 4.0 Update 1
Upgrade package from ESXi Server 4.0 to ESXi Server 4.0 Update 1
VMware vSphere Client and Host Update Utility

Vom selecta imaginea de disc “ESXi 4.0 Update 1 Installable (CD ISO) Binary (.iso)” pe care o vom inscripţiona ulterior pe un CD. Acest disc este boot-abil si conţine sistemul ESXi pe care urmează să-l instalăm fizic pe sistemul gazdă.

La pornirea sistemului, procesul de instalare al ESXi ne va afişa un meniu de boot cu opţiunea “ESXi Installer”. În timp ce procesul de instalare va încărca toate modulele necesare, vor fi afişate pe ecran informaţii despre configuraţia serverului, în acest exemplu, un Dell PowerEdge 2950 server cu procesoare Xeon cu suport pentru 64-bit.

Mai departe, vom selecta opţiunea “Install” şi vom selecta acceptarea VMware EULA prin apăsarea F11.

Installer-ul VMware ESXi 4.0 va afişa toate grupele de discuri disponibile dintre care noi îl vom alege pe cel pe care dorim să instalăm ESXi.

De obicei recomandarea este Disk0, după selectarea lui se va iniţia procesul efectiv de instalare care nu ar trebui să dureze mai mult de 5-10 minute.

La finalizare ne va solicita repornirea fizică a sistemului.

După finalizarea instalării, ESXi ne va afişa un ecran iniţial unde se pot realiza diferite configurări ale sistemului prin apăsarea F2.

Odată instalat, VMware ESXi poate fi administrat folosind clientul vSphere pe care îl putem descărca accesând printr-un navigator web prima pagină a serverului nostru ESXi proaspăt instalat, prin legătură directă (ex. https://{adresa ip gazdă}/client/VMware-viclient.exe) sau de pe aceeași pagină de unde am descărcat și ESXi. De reținut că aplicația client vSphere rulează doar pe sisteme Windows.

După ce am instalat și vSphere Client, ne vom folosi de acesta pentru a ne putea conecta de la distanţă la serverul nostru ESXi oferind următoarele informaţii: adresa IP a serverului VMware ESXi, numele de utilizator care va fi root şi parola de root a serverului ESXi.

Va urma…

Personalități marcante în istoria computerelor

g.ciprian — Wed, 14 Jul 2010 14:54:02 +0000

Este greu să ne imaginăm o lume fără computere. Oamenii au devenit dependenți de ele. Impactul profund creat de acestea în viețile noastre, direct sau indirect asociate cu invențiile și tehnologiile care au ajutat la crearea lor, le fac una dintre cele mai importante invenții din istoria omenirii.

În acest articol veți putea afla referințe despre 15 dintre cele mai importante sau emblematice figuri care au marcat istoria computerelor. Pentru a nu crea divergențe, lista este ordonată în mod cronologic, după data nașterii fiecărei persoane.

15. Charles Babbage (26 decembrie 1791 – 18 octombrie 1871)
14. John von Neumann (28 decembrie 1903 – 8 februarie 1957)
13. Tommy Flowers (22 decembrie 1905 – 28 octombrie 1998)
12. Alan Mathison Turing (23 iunie 1912 – 7 iunie 1954)
11. Douglas Engelbart (30 ianuarie 1925)
10. Seymour Roger Cray (28 septembrie 1925 – 5 octombrie 1996)
9. Gordon Moore (3 ianuarie 1929)
8. Philip Don Estridge (23 iunie 1937 – 2 august 1985)
7. Henry (Ed) Roberts (13 septembrie 1941 – 1 aprilie 2010)
6. Stephen Gary Wozniak (11 august 1950)
5. Steve Jobs (24 februarie 1955)
4. Tim Berners-Lee (8 iunie 1955)
3. Bill Gates (28 octombrie 1955)
2. Andrew Stephen Grove (2 septembrie 1936)
1. Linus Benedict Torvalds (28 decembrie 1969)

15. Charles Babbage (n. 26 decembrie 1791 – d. 18 octombrie 1871)

Charles Babbage a fost primul care a enunțat ideea unui computer mecanic, după ce a văzut cum tabelele numerice calculate de oameni (denumite computere) aveau un grad ridicat de erori. Babbage a decis că prin crearea unui dispozitiv mecanic cu același rol ar putea să elimine erorile. Așa s-a născut motorul diferențial: o mașină capabilă să calculeze valori ale unor funcții polinomiale în mod automat. Însă, deși proiectul nu ducea lipsă de fonduri, nu a fost încheiat niciodată.

Fără să se descurajeze, Babbage a inițiat o continuare pentru acest proiect, motorul diferențial nr. 2, o mașină de calcul îmbunătățită și un motor analitic, care a reprezentat primul computer programabil din istorie. Babbage a murit înainte ca schițele lui să devină realitate, dar influența lui nu a fost subestimată, iar proiectele lui au inspirat alți oameni care au ajuns să lucreze pe computere.

Dovadă a geniului Babbadge și viabilității proiectelor lui stau motorul diferențial nr.2 care a fost construit între 1989 și 1991 la Muzeul de Știință din Londra folosind toleranțele de producție ale secolului 19, care funcționează și astăzi, putând efectua calcule până la 31 de cifre, precum și o imprimantă schițată tot de acesta în timpul vieții.

14. John von Neumann (în maghiară: Margittai Neumann János Lajos) (28 decembrie 1903 – 8 februarie 1957)

John von Neumann, la origine Margittai Neumann János Lajos, a fost un matematician american evreu de origine austro-ungară cu importante contribuţii în fizica cuantică, analiza funcţională, teoria mulţimilor, topologie, economie, informatică, analiza numerică, hidrodinamica exploziilor, statistică şi în multe alte domenii ale matematici, fiind unul din cei mai importanţi matematicieni din istorie.

von Neumann a fost cel care a promovat pentru prima dată arhitectura computerului numit după el.

Acesta descria într-un document o arhitectură în care și datele și programul sunt stocate împreună în memoria unui computer, în același spațiu de adresare, putându-se realiza computere mai flexibile și mai ușor de programat.

Această metodă a rămas până de curând arhitectura standard pentru computere și, doar recent fiind dezvoltate tehnologii care permiteau designuri și mai complexe.

13. Tommy Flowers (22 decembrie 1905 – 28 octombrie 1998)

O altă figură marcantă din echipa Bletchley Park din vremea celui de-al doilea război mondial, Tommy Flowers a instrumentat construirea primului computer electronic din lume: Colossus. Scopul principal al mașinii a fost cel de a sparge Codul Lorenz, folosit de germani la nivel înalt, inclusiv de Adolf Hitler.

Construit folosind supape, computerul era de cinci ori mai rapid și mai flexibil decât predecesorul lui, Heath Robinson. Colossus a fost primul computer programabil, digital și revoluționar la vremea lui. Succesul lui în spargerea codurilor a fost demonstrat când lui Eisenhower i-a fost înmânat un transcript care arăta că Hitler nu va urma să mute mai multe trupe în Normandia iar debarcările din Ziua D aveau o șansă mare de succes.

După război, datorită naturii lor secrete, realizările lui Flowers au fost în mare măsură trecute cu vederea până în anii 70. Totuși, el a continuat să aibă un impact profund, ajutând la proiectarea întregii infrastructuri electronice de telefonie la General Post Office.

12. Alan Mathison Turing (23 iunie 1912 – 7 iunie 1954)

Alan Turing a fost în principal un matematician, devenind faimos în special pentru ajutorul dat la spargerea codului german Enigma din timpul celui de-al doilea război mondial. Acesta a fost și momentul când Turing s-a orientat pentru prima dată către computere pentru a-l ajuta să spargă mai repede coduri.

Sistemul creat inițial de Turing a fost Bomba: un dispozitiv electromecanic conceput să ajute spargerea cheii zilnice folosite de germani pe mașinile Enigma. Folosind un meniu furnizat de către echipa de criptanaliză (o selecție de text simplu care corespundea cifrului), operatorii Bombei puteau seta rapid mașina pentru ca aceasta să poată calcula setările posibile pentru Enigma, care puteau fi verificate ulterior manual. Designul Bombei a fost îmbunătățit de către Gordon Welchman, iar restul este istorie.

După terminarea războiului, Turing a devenit o personalitate influentă și a creat testul Turing: o metodă prin care se putea testa o inteligență artificială. Urmărit penal pentru acte homosexuale, Turing s-a sinucis în 1954.

11. Douglas Engelbart (30 ianuarie 1925)

Douglas Engelbart nu este un nume foarte cunoscut, dar el a fost unul din pionierii care și-au adus aportul în dezvoltarea computerului modern. În timp ce lucra la Stanford Research Institute, el a creat un departament de cercetare având ca subiect pe agenda de lucru, “Augmenting Human Intellect: A Conceptual Framework”, sau în traducere adaptată, crearea de metode prin care oamenii vor interacționa cu computerele.

Aici a creat el mouse-ul, acesta fiind și în ziua de azi, metoda de facto prin care interacționăm cu computerele. El și echipa lui au creat de asemenea, ecrane bit-map, hypertext și câteva precursoare de interfețe grafice (GUI).

Cercetarea inițiată aici, a permis Xerox să continue dezvoltarea și să creeze bazele pentru sistemele de operare care folosesc ferestre, pe care le utilizăm astăzi cu toții.

10. Seymour Roger Cray (28 septembrie 1925 – 5 octombrie 1996)

Cunoscut ca și “Tatăl supercomputerelor”, creditat pentru dezvoltarea primului computer integral pe tranzistori (1958), membru fondator al Control Data Corporation în 1957, director al deptartamentului de inginerie între 1957 și 1965, Seymour Cray este invetatorul tehnologiei vectoriale din CRAY-1 și al design-urilor inovatoare în răcirea sistemelor pentru CDC 6600 și CRAY-1.

Arhitect de supercomputere, Cray a fondat Cray Research în 1972 unde au fost concepute multe dintre aceste maşinării extraordinare pentru vremea lor. Practic, munca lui Seymour Cray a creat industria supercomputerelor.
6600 a fost primul supercomputer comercial (ştiinţific) care depăşea ca performanţe orice alt sistem al vremii. Acesta, deşi foarte costisitor, era singura alegere pentru computaţie avansată disponibil atunci pe piaţă.

9. Gordon Moore (3 Ianuarie 1929)

Gordon Moore este faimos doar pentru legea omonimă, Legea lui Moore, care descrie cum numărul de tranzistori care pot fi plasați pe un circuit integrat într-un mod econom, se dublează la aproximativ fiecare doi ani. Fiind co-fondator Intel, practic prin evoluția acestor procesoare a devenit recunoscută teoria lui Moore.

La începuturi, Intel era o companie care producea semiconductori, dar la un moment dat și-a schimbat dramatic atenția către producția de procesoare. Compania a început să livreze procesoarele sale către IBM pentru a fi integrate în PC-uri, iar prin succesul avut de acestea pe piață, și către clonele PC-urilor IBM.

Procesoarele și arhitectura Intel au devenit în timp, standardul de facto în marea majoritate a computerelor. De la laptopuri până la servere ultra-performante, inclusiv cele mai noi Apple-uri rulează toate pe arhitecturi Intel.

Ca și fondator al Intel, Moore și-a adus aportul la modelarea lumii moderne și crearea de platforme tehnologice folosite de marea majoritate a utilizatorilor din întreaga lume, fie ei de Linux, Windows sau Mac OS X.

8. Philip Don Estridge (23 iunie 1937 – 2 august 1985)

Philip Don Estridge, cunoscut și ca Don Estridge, a supervizat dezvoltarea IBM Personal Computer (PC), indiscutabil, cel mai important computer din istoria sistemelor informatice. Crearea acestui computer a dus la apariția tipurilor de sisteme informatice de care dispunem astăzi.

IBM PC a fost proiectat ca o metodă pentru companie de a se infiltra și eventual impune în mica pe atunci piață a computerelor, dominată de Commodore, Atari și Apple. Partea revoluționară adusă de către acest sistem a fost acela că folosea componente OEM disponibile pe piață, mai degrabă decât să creeze o tehnologie nouă. Acest lucru a permis IBM crearea unui computer personal în mai puțin de un an și să mențină prețuri scăzute pentru acesta, pentru a fi cât mai accesibil.

Și mai surprinzător a fost faptul că IBM a decis atunci să folosească o arhitectură deschisă, astfel încât și alți producători să poată realiza și vinde componente și periferice compatibile fără a avea nevoie să achiziționeze o licență. Toate aceste lucruri au permis și altor companii să creeze propriile produse și computere compatibile IBM. Aceasta arhitectura a devenit arhitectura standard din zilele noastre și chiar și Apple a hotărât de curând să o asimileze prin folosirea de procesoare Intel în Mac-uri.

PC-urile IBM au deschis ușile către succes și altor companii, printre care cele mai cunoscute fiind Intel și Microsoft.

7. Henry (Ed) Roberts (13 septembrie 1941 – 1 aprilie 2010)

Inginer de origine americană, antreprenor și medic, Ed Roberts a fost creatorul primului computer personal comercial în 1975, Altair 8800, acesta reprezentând scanteia care a aprins revoluția computerelor personale, Ed Roberts fiind supranumit ulterior ca și “tatăl computerului personal”.

Acesta a înființat în 1970, Micro-Instrumentation and Telemetry Systems, companie care vindea kituri electronice pentru constructori de rachetomodele. În 1975 l-a angajat pe Bill Gates care, împreună cu Paul Allen aveau să scrie software pentru Altair, acesta urmând să primească denumirea de Altair BASIC și să devină primul produs din portofoliul Microsoft.

Doi ani mai târziu, Ed Roberts a părăsit lumea afacerilor pentru a deveni medic în Georgia.

6. Stephen Gary Wozniak (11 august 1950)

Wozniak sau ca prescurtare WoZ (“Wheels of Zeus”), a fost designerul kitului Apple I, iar mai târziu și Apple II, care a devenit cunoscut ca și “Volkswagen of Computers”

În 1976, WoZ a părăsit Hewlett-Packard pentru a deveni vice-presedinte pe cercetare și dezvoltare la Apple. Prieten cu Steve Jobs din 1970 când s-au întâlnit la o firma unde s-au angajat amândoi pe timp de vară, a fondat împreună cu acesta și Ronald Wayne, Apple Computer Inc.

Tot împreună cu Steve Jobs, a creat primele prototipuri ale unui computer care în viziunea lui Jobs trebuia asamblat complet pe o placă de circuite imprimate.

După un grav accident aviatic suferit în februarie 1981, WoZ nu s-a reîntors imediat la Apple, revenind în schimb la Universitatea Berkeley unde și-a definitivat studiile.

În 1987 și-a încheiat cariera la Apple, dar nu a ieșit definitiv din domeniul IT. A creat în schimb o nouă companie numită CL9, care a dezvoltat și prezentat pieții prima telecomandă universală.

5. Steve Jobs (24 February 1955)

Lumea pare să fie împărțită între cei care iubesc Apple și produsele sale și cei care îl urăsc. Indiferent de tabăra aleasă, Apple și Steve Jobs merită să primească un credit cel puțin pentru că au reușit să transforme o idee într-o dorință.

În 1976, Steve Jobs împreună cu Stephen Wozniak și Ronald Wayne au fondat Apple. Deși compania a avut un succes neașteptat cu computerele Apple și în special Apple II, ceea ce a schimbat toate lucrurile a fost primul Macintosh (1984): a fost primul computer care a avut o interfață grafică și un mouse în locul unei interfețe în linie de comandă.

Macintosh a evidențiat abilitatea lui Jobs de a prelua o tehnologie existentă și a o îmbunătăți, iar prin puterea marketing-ului să o facă foarte dorită. În cazul acestui computer, interfața grafică a fost dezvoltată de Xerox, iar mouse-ul de Douglas Engelbart, iar Apple i-a făcut pe aceștia celebri.

În 1985, Jobs a fost eliberat din funcția de director pentru proiectul Macintosh însă din acel moment, faima și norocul Apple au început să pălească. Abia în 1996 când Jobs a fost repus în funcție, iar Apple a cumpărat NeXT Computer, norocul și-a reîntors fața spre companie și aceasta a început să facă profit.

De la revenirea sa, Apple a produs iPod, cel mai popular player MP3 din lume, iPhone, unul dintre cele mai importante brand-uri din lume, care a dus și la apariția unei noi industrii cu Apps și mai recentul iPad. Cu OS X și trecerea la platforma Intel, Apple este una dintre cele mai bine cotate companii de pe piața computerelor personale.

4. Tim Berners-Lee (8 iunie 1955)

Dintre toate invențiile și inovațiile cele mai faimoase din istoria modernă, World Wide Web-ul -pe scurt Internetul- a reprezentat cea mai importantă apariție pe scena tehnologiei informaționale. Onoarea îi aparține lui Tim Berners-Lee. Lucrând ca și contractor la CERN, el a inventat un sistem denumit ENQUIRE, prin care se puteau partaja și actualiza informații între cercetători folosind hipertextul, dar abia în 1989 Berners-Lee a sesizat posibilitatea legării hipertextului la internet, acesta din urmă fiind la bază doar o metodă prin care se puteau conecta computerele între ele, iar rezultatul acestei reuniuni a fost nașterea WWW-ului.

Tot Berners-Lee a creat și primul navigator web și primul server web. Lumea de astăzi a devenit atât de dependentă de internet încât cu greu ne putem imagina o viață fără world wide web.

3. Bill Gates (28 octombrie 1955)
Cunoscut în principal ca fondator al Microsoft, Bill Gates este considerat unul dintre cei mai puternici și bogați oameni ai planetei și nu poate fi nici un dubiu privitor la impactul pe care l-a avut acesta pe piața computerelor personale.

Deși nu Microsoft a fost cea care a inventat DOS, compania și-a originat norocul din acesta, licențiind exclusiv sistemul de operare și mai târziu cumpărând toate drepturile asupra acestuia. De la MS-DOS, Microsoft a continuat panta ascendentă a evoluției prin crearea Windows – cel mai de succes sistem de operare din toate timpurile, folosit de majoritatea oamenilor din întreaga lume.

Gates este o figură emblematică pentru Microsoft și forța acesteia, fiind în egală măsură un geniu al tehnologiei și un om cu spirit afaceristic în același timp.

2. Andrew Stephen Grove (2 septembrie 1936)(în maghiară Gróf András István)

Andy Grove este un inginer și om de afaceri american de origine maghiară, unul dintre primii angajați ai Intel Corporation, dar care a jucat un rol cheie în postul de conducere, rol care a influențat puternic viitorul și a determinat succesul acestei companii.

Grove a devenit președinte al Intel în 1979, CEO în 1987 și director general în 1997, fiind creditat pentru transformarea Intel dintr-un producător de memorii în cel mai mare producator de microprocesoare din lume.

Grove a câștigat un master de inginer în chimie la City College of New York în 1960 și a primit titlul de profesor doctor inginer în chimie de la Universitatea din California, Berkeley în 1963.

Actualmente, Grove își continuă munca la Intel pe post de consultant senior.

1. Linus Benedict Torvalds (28 decembrie 1969)

Torvalds este un inginer software de origine finlandeză, recunoscut pentru crearea și inițierea dezvoltării kernelului Linux și a sistemului de versionare git.

Torvalds a urmat Universitatea din Helsinki între 1988 și 1996, terminând cu un master în știința computerelor, dar cariera lui academică a fost întreruptă de necesitatea urmării unui stagiu militar. Însă la revenirea în cadrul universității, acesta a făcut cunoștință pentru prima dată cu mediu UNIX, iar ulterior, în 1991 când a achiziționat un sistem Intel 80386 a primit cu acesta și prima lui copie a MINIX, care l-a făcut să începă dezvoltarea unui sistem de operare care va deveni cunoscut sub denumirea Linux, acesta fiind și unul dintre principalele competitoare pentru Microsoft Windows.

Inițial, Torvalds a vrut să denumească kernelul Freax, o combinație între “free”, “freak” și litera X care ar fi indicat derivarea dintr-un sistem Unix, dar prietenul lui, Ari Lemmke care administra serverul de FTP unde a fost găzduit prima dată kernelul, a denumit directorul gazdă, linux.

Cum sa opriți atacuri brute prin iptables

g.ciprian — Fri, 21 May 2010 10:55:29 +0000

Conform Wikipedia, definiția unui atac brut bazat pe dicționare este:

În criptanaliză și securitatea computerelor, un atac de dicționar este o tehnică prin care se poate sparge un cifru sau un mecanism de autentificare prin încercarea de a determina cheia sa de decriptare sau fraza de protecție prin căutarea de posibilități probabile.
Un atac de dicționar utilizează o tehnică de tip brute-force cu încercări succesive ale tuturor cuvintelor dintr-o listă exhaustivă denumită dicționar (dintr-o listă de valori pre-aranjate). În contrast cu un atac de tip brute-force normal, în care este căutată în mod sistematic o cheie-spațiu proporțională, un atac dicționar încearcă doar acele posibilități care sunt cele mai probabile în a reuși, derivate de obicei dintr-o listă de cuvinte, de exemplu un dicționar (devenind prin urmare un atac de dicționar), sau o biblie, etc. În general, atacurile de dicționar reușesc deoarece foarte multe persoane au tendința de a alege parole scurte (de șapte sau mai puține caractere), cuvinte unice regăsite în dicționare sau variațiuni de cuvinte simple și predictibile, cum ar fi adăugarea unei cifre.

Deci, după cum vedeți, avem două tipuri de atacuri tip brute-force, cele care utilizează un dicționar și cele care nu. Totuși, există tehnici prin care ne putem proteja de amândouă tipurile de atacuri.

Una dintre aceste tehnici este folosirea iptables din mediul Linux pentru a bloca un anumit IP, care This technique, uses iptables to block a particular IP, care a trecut pragul de un anumit număr de conexiuni într-o anumită perioadă de timp.

Iată câteva exemple cu reguli iptables de bază prin care se poate proteja un server web de atacuri brute-force. Aceste exemple pot fi adaptate și pentru alte scenarii.

Ca regulă de bază, vom deschide doar porturile 80 (http) și 22 (ssh)

Exemplul următor poate fi folosit sub formă de script care poate rula de fiecare dată când pornește serverul nostru sau, poate fi configurat să ruleze iptables ca daemon, metodă exemplificată mai târziu.

iptables -F
iptables -A INPUT -i lo -p all -j ACCEPT
iptables -A OUTPUT -o lo -p all -j ACCEPT
iptables -A INPUT -i eth0 -m state –state ESTABLISHED,RELATED -j ACCEPT
iptables -A INPUT -p tcp ! –tcp-option 2 -j REJECT –reject-with tcp-reset
iptables -A INPUT -p tcp –dport ssh -j ACCEPT
iptables -A INPUT -p tcp –dport www -j ACCEPT
iptables -P INPUT DROP

Acest exemplu de script iptables va închide toate porturile cu excepția ssh și www, însă serverul nostru încă este deschis către atacuri brute-force. Parte din protecția la atacuri o putem realiza prin adăugarea a două noi reguli care vor permite doar un anumit număr de conexiuni la serverul nostru de la un anumit IP.

Oprirea atacurilor brute-force

Iată un exemplu prin care putem opri atacuri de tip brute-force.

iptables -F
iptables -A INPUT -i lo -p all -j ACCEPT
iptables -A OUTPUT -o lo -p all -j ACCEPT
iptables -A INPUT -i eth0 -m state –state ESTABLISHED,RELATED -j ACCEPT
iptables -A INPUT -p tcp ! –tcp-option 2 -j REJECT –reject-with tcp-reset
iptables -A INPUT -p tcp –dport ssh -j ACCEPT
iptables -A INPUT -p tcp –dport www -j ACCEPT
iptables -I INPUT -p tcp –dport 22 -i eth0 -m state –state NEW -m recent –set
iptables -I INPUT -p tcp –dport 22 -i eth0 -m state –state NEW -m recent –update –seconds 600 \
–hitcount 2 -j DROP
iptables -P INPUT DROP

Dacă rulăm acuma comanda sudo iptables -L (listarea regulilor), vom primi următorul output:

Chain INPUT (policy DROP)
target prot opt source destination
DROP tcp — anywhere anywhere tcp dpt:ssh state NEW recent: UPDATE seconds: 600 hit_count: 2 name: DEFAULT side: source
tcp — anywhere anywhere tcp dpt:ssh state NEW recent: SET name: DEFAULT side: source
ACCEPT all — anywhere anywhere
ACCEPT all — anywhere anywhere state RELATED,ESTABLISHED
REJECT tcp — anywhere anywhere tcp option=!2 reject-with tcp-reset
ACCEPT tcp — anywhere anywhere tcp dpt:ssh
ACCEPT tcp — anywhere anywhere tcp dpt:www

Chain FORWARD (policy ACCEPT)
target prot opt source destination

Chain OUTPUT (policy ACCEPT)
target prot opt source destination
ACCEPT all — anywhere anywhere

Ultimele două rânduri fac de fapt toată treaba.
Iată o explicație simplă pentru ce fac practic cele două rânduri de reguli:

Prima regulă:
iptables -I INPUT -p tcp –dport 22 -i eth0 -m state –state NEW -m recent –set

Inițiază o tabelă care conține fiecare IP care inițiază o conexiune la portul ssh.

A doua regulă:
iptables -I INPUT -p tcp –dport 22 -i eth0 -m state –state NEW -m recent –update –seconds 600 \
–hitcount 2 -j DROP

Numără câte conexiuni realizează fiecare IP către serverul nostru într-un interval de 600 de secunde, iar dacă numărul de conexiuni este mai mare de două (hitcount), serverul nu va mai accepta alte conexiuni de la respectivul IP pentru următoarele 600 de secunde.

Valorile se pot ajusta în funție de necesități. De exemplu, se poate mări timpul de restricție de 600 de secunde sau modifica numărul maxim de conexiuni de la care se aplică restricția.

Automatizare

Dacă serverul nostru rulează Debian sau Ubuntu, pentru a automatiza acest script, putem rula următoarea comandă:

sudo /etc/init.d/iptables save

Dacă serverul rulează Arch Linux, comanda va fi următoarea:

sudo /etc/rc.d/iptables save

Nu uitați să adăugați iptable la partea daemons din fișierul /etc/rc.conf.

Jurnalizarea conexiunilor

Dacă dorim să păstrăm un jurnal al conexiunilor cu eroare, vom modifica script-ul în felul următor:

iptables -F
iptables -A INPUT -i lo -p all -j ACCEPT
iptables -A OUTPUT -o lo -p all -j ACCEPT
iptables -A INPUT -i eth0 -m state –state ESTABLISHED,RELATED -j ACCEPT
iptables -A INPUT -p tcp ! –tcp-option 2 -j REJECT –reject-with tcp-reset
iptables -A INPUT -p tcp –dport ssh -j ACCEPT
iptables -A INPUT -p tcp –dport www -j ACCEPT
iptables -I INPUT -p tcp –dport 22 -i eth0 -m state –state NEW -m recent –set
iptables -I INPUT -p tcp –dport 22 -i eth0 -m state –state NEW -m recent –update –seconds 600 \
–hitcount 2 -j LOG
iptables -I INPUT -p tcp –dport 22 -i eth0 -m state –state NEW -m recent –update –seconds 600 \
–hitcount 3 -j DROP
iptables -P INPUT DROP

Observați că linia LOG are o valoare hitcount mai mică decât linia DROP, asta va face ca iptables să scrie o linie precum (exemplu):

Apr 26 20:44:44 arch kernel: IN=eth0 OUT= MAC=00:19:d1:ea:e6:3f:00:11:2f:8f:f8:f8:08:00 SRC=97.107.x.x DST=200.87.x.x LEN=60 TOS=0×00 PREC=0×00 TTL=52 ID=37839 DF PROTO=TCP SPT=50094 DPT=22 WINDOW=5840 RES=0×00 SYN URGP=0

în fișierul /var/log/messages sau /var/log/iptables.log în funcție de distribuția Linux folosită.

Aceste reguli funcționează foarte bine pentru ssh. Exemplele date în acest articol sunt exemple mai restrictive (de exemplu pentru scp), dar prin modificarea unor valori precum numărul de conexiuni din 2 în 8 sau 10 pentru ssh pot oferi o libertate mai mare.

De asemenea, dacă dorim să utilizăm iptables pentru portul 80 (www), vom folosi –limit

Apache sau alte servere web pot manipula foarte multe conexiuni per IP, așadar chiar și aceste reguli pot fi poate puțin prea restrictive:

iptables -I INPUT -p tcp –dport 80 -m state –state NEW -m limit –limit 30/minute –limit -burst 5 -j ACCEPT

Dar, modul de configurație este la urma urmelor la latitudinea fiecăruia, diferind de la caz la caz în funcție de necesități.

Upgrade CentOS 5.5

g.ciprian — Wed, 19 May 2010 09:42:48 +0000

CentOS a ajuns la versiunea 5.5, iar conform anunțului este bazat pe versiunea upstream 5.5 și include pachete din toate variantele, server și client. O modificare majoră o reprezintă faptul că toate repository-urile upstream au fost unificate pentru a facilita accesul utilizatorilor finali. Pentru mai multe informații despre această versiune, puteți citi în notele de lansare.

Pentru utilizatorii care au instalată deja versiunea 5.4, cea mai sigură metodă de a actualiza distribuția este următoarea (nr. backup înainte de toate!):

yum clean all
yum update glibc\*
yum update yum\* rpm\* python\*
yum clean all
yum update
reboot

Verificați versiunea prin comanda:

lsb_release -a

Output:

LSB Version: :core-3.1-ia32:core-3.1-noarch:graphics-3.1-ia32:graphics-3.1-noarch
Distributor ID: CentOS
Description: CentOS release 5.5 (Final)
Release: 5.5
Codename: Final

Important: Dacă aveți instalat ISPConfig pe Centos folosind metoda de instalare The Perfect Server de pe HowToForge, probabil că aveți activ repository-ul lui Karanbir Singh – kbs-CentOS-Testing.

Acest repository va încerca să înlocuiască pachetele lzo/lzop ale altui repository, Dag Wieers RPMFORGE, cauzând astfel probleme la dependințe.

Așadar, dezactivarea kbs-CentOS-Testing înainte de executarea actualizărilor via yum ar rezolva acest conflict.

yum update –exclude=”postfix” –disablerepo=kbs-CentOS-Testing

Sistemul dvs. este actualizat!

Pentru şi ma multe detalii puteţi parcurge documentul http://wiki.centos.org/HowTos/MigrationGuide?highlight=(upgrade)

CentOS poate fi descărcat şi de pe depo.osn.ro

Descarcă CentOS

‘Firebird în 2 minute’ disponibil în 18 limbi

g.ciprian — Tue, 18 May 2010 20:49:01 +0000

Documentul introductiv “Get to know Firebird in 2 minutes” este disponibil acum în 18 limbi diferite şi asta, datorită contribuţiei translatorilor din toată lumea.

Traducerile disponibile în acest moment sunt în:
Engleză, Cehă, Portugheza Braziliană, Poloneză, Germană, Turcă, Bosnică,
Portugheză, Spaniolă, Suedeză, Franceză, Italiană, Maghiară, Bulgară,
Rusă, Japoneză, Română, Ebraică

PS: Unele traduceri nu sunt complet la zi şi este nevoie să fie actualizate, cea mai recentă revizie a documentului fiind 1.3.

Title:	Firebird2x60
Description:	Firebird în 2 minute

Get a better browser!

Cum să setați și folosiți Remote Access pe Ubuntu

g.ciprian — Tue, 18 May 2010 13:48:05 +0000

Am acasă un sistem desktop cu Ubuntu pe care îl folosesc ocazional și ca server. Majoritatea lucrurilor le realizez de pe laptop, dar câteodată am nevoie să verific ceva sau să lucrez pe desktop. Aș putea să părăsesc laptopul și să mă așez în fața desktop-ului, pregătit de lucru, sau aș putea folosi în schimb Remote Desktop. Se pare că este chiar simplu de utilizat și nu necesită instalarea de software suplimentar altceva decât cu ce vine deja Ubuntu.

Curent, în acest ghid, folosesc Ubuntu 9.10, sau Karmic Koala. Totuși, acești pași ar trebui să funcționeze în același fel și pe alte versiuni de Ubuntu. Cel mai mare plus acordat modului în care echipa Ubuntu a implementat configurarea Remote Desktop este reprezentat de faptul că sunt necesare doar câteva click-uri pentru a accesa facilitatea. Există câteva moduri în care operează sistemul Remote Desktop. Cel mai simplu mod este sistemul deschis – fără parole, fără cereri de autorizare. Doar se accesează mașina prin rețea. Celelalte moduri permit metode mai sigure de acces și protejare a computerului personal cum ar fi protecția prin parole și/sau cereri de autorizare.

Să vedem în continuare cum putem dispune de cea mai simplă configurare – cea fără parole. Accesați meniul Ubuntu -> System -> Preferences -> Remote Desktop.

Fereastra de preferințe pentru Remote Desktop va fi afișată pe ecran. Bifați primele două căsuțe din dreptul ‘Allow others to view your desktop‘ și ‘Allow others to control your desktop‘. Lăsați restul căsuțelor debifate. Apăsați Close și gata, vă puteți conecta la sistem. Lansați un client Remote Desktop de pe alt computer din aceeași rețea cu sistemul Ubuntu. Ar trebui să puteți folosi orice client VNC pentru a accesa sistemul dvs. Ubuntu via Remote Desktop de pe computerul dvs. de la distanță.

Pentru a vă putea conecta de pe un computer la distanță trebuie să aveți în vedere două lucruri. În primul rând, trebuie să vă asigurați că sistemele sunt în aceeași rețea, fie ea prin fir sau fără. În al doilea rând, aveți nevoie de un client VNC. Există câteva opțiuni disponibile atât pe Linux cât și pe Mac OS și Windows. Real VNC este o opțiune bună pentru utilizatorii de Windows. Personal, îmi place să folosesc Chicken of the VNC pe Mac-ul meu. Pentru a realiza conexiunea, lansați clientul de VNC. Introduceți adresa IP a sistemului Ubuntu pe care ați activat suportul pentru Remote Desktop. Apăsați Connect și sesiunea dvs. remote desktop ar trebui să se afișeze într-o fereastră nouă.

A fost simplu, nu-i așa? Este, de asemenea, o metodă cel puțin nesigură prin care este configurat accesul la distanță pe sistemul Ubuntu, în special dacă vă aflați într-o rețea în care mai există și alți utilizatori conectați. Așadar, haideți să asigurăm accesul prin adăugarea unei parole. Bifați ‘Require the user to enter this password‘ și specificați o parolă la alegere. Acum vi se va solicita parola respectivă de fiecare dată când veți accesa la distanță sistemul Ubuntu.

Puteți seta de asemenea, ca sesiunea Remote Desktop să dispună de drepturi doar de ‘citire’, mod în care veți putea doar vizualiza ce se întâmplă pe sistemul Ubuntu de pe un computer la distanță, dar nu îl veți putea controla. Pentru asta, va trebui să debifați opțiunea ‘Allow other users to control your desktop‘. Acum sesiunile remote vor fi doar în regim de vizualizare.

Traducere şi adaptare după un articol simplehelp.net

E-governmentul meu! Sau unde se duce 1/2 miliard de euro ?

g.ciprian — Thu, 25 Mar 2010 17:35:49 +0000

MCSI a anunțat că Strategia Națională eRomânia a fost adoptată de guvern. Practic 500 de milioane de euro vor fi cheltuite în perioada 2010-2013 de Guvern pe (probabil) mai multe proiecte (eu știam de 2 dintre ele care strîng cf informațiilor inițiale vreo 23 de milioane de euro) Piticu și Sutu comentează doar pe baza unuia dintre ele (probabil eRomânia 2) și pornesc de la premisa că toți cei 500 de milioane sunt doar pentru acesta (ceea ce este incorect, acest contract deja a fost cîștigat de Omnilogic pe e-licitatie.ro și suma este cunoscută – aprox 12 milioane de euro)

Mai jos opiniile mele:

E-governmentul meu

Acum 3 săptămâni am fost invitat la un eveniment regional de e-government în Serbia. Și recunoașteam că anul trecut, de fapt nu am avut nicio interacțiune electronică cu autorităților românești. (nu vorbim aici de trimis emailuri). E-governmentul meu s-a redus la niște forumulare pe care ești obligat să le printezi și să le scrii cu pixul.

Și sunt din cei care fac tranzacții zilnic pe Internet (acum o jumate de oră am luat un bilet de avion online din 3 clikuri) dar trebuie să îmi planific 2 zile să imi plătesc taxele.

Acum 4 săptămâni am depus o cerere de finanțare la Comisia Europeană, completînd un simplu PDF editabil și apoi am apăsat pe butonul final din PDF pentru a transmite informația către finanțatori. Atît. Fără Semnătură electronică. Fără Copie după Buletin.

Concluzia ar fi că nevoie de proiecte și de banii ăștia pentru o mai bună interacțiune cetățean-guvern în România.

eRomânia mea

Am eRomania mea de care sunt fericit. Doar că ea aparține sectorului privat, și nu a celui public. Găsesc tot ce vreau să cumpăr online, am informațiile de care am nevoie în domeniul juridic, găsesc legislația de care am nevoie să mă informez și dacă vreau să mă distrez ascult muzică online sau citesc despre cine sunt istro-românii.

Din partea sectorului public, uneori informațiile sunt cu adevărat utile, dar de cele mai multe ori lipsesc cu desăvîrșire. Dau doar 2 exemple pozitive (pe care eu le folosesc):
1.Pagina web a ANCOM e tot ce vă puteți dori dacă vă interesează reglementarea domeniului comunicațiilor electronice: foarte bune categorisirea, actualizări, documente în discuție publică, etc. (doar căutarea mai scârțîie).

2. Secțiunea de urmărire a procesului legislativ la Camera Deputatilor este extrem de utilă și bine actualizată. Extrem de utilă pentru cine este interesat de subiect.

Noua eRomânie

Deși de principiu proiectul eRomânia pare ok, are două probleme majore care distrug toată ideea:
- reinventează roata
- creează alte proiect închis care (pe alocuri) par să concureze cu inițiative ale sectorului privat.

Să luăm 2 exemple concrete:
a. Obiectivul: Acces la informaţii legislative (Informaţiile legislative sunt armonizate, structurate şi puse la dispoziţie electronic, gratis, de către autorităţi.)

Există deja cel putin 4 baze de date legislative construite din bani publici (Camera Deputatilor, Ministerul Justiției, Consiliul Legislative + Monitorul Oficial) din care primele 3 sunt deja disponibile pe Internet. De ce trebuie să facem încă una ?

Nu mai calculez diversele site-uri și softuri private care pun la dispoziție în mod gratuit legislația, inclusiv gratuit în format plain text.

b. Obiectivul: Portalul cu informaţii despre localităţile din România

Cu onor respect vă anunț că există o gramadă serioasă de români (și nu numai) care au pus mîna și au făcut, fără să primească vreun ban de la stat, un portal nu numai accesibil gratuit, dar care poate fi și modificat și dat mai departe în mod deschis.

Tot portalul ăsta, Wikipedia în română, are deja Secțiuni specializate pe Județele României, un wikiproiect numit Orașele României și enorm de multe informații deja pe aceiași temă.

De ce dorește oare onor Guvernul României să facă un proiect “concurent” cu proiectul unor cetățeni români ? De ce vrea să dea niște bani pe ceva ce există în mare măsură gratis ? De ce nu își ajută cetățenii ăia idealiști care fără să aștepte banii de la guvern deja au demonstrat că pot pune informație utilă ?

De ce nu se cheltuiesc acești bani pentru punerea în domeniul digital a resurselor culturale românești care trebuie digitizate ?

eRomânia închisă

Ceea ce mă deranjează însă extrem de rău este că toată această informație va fi închisă. Protejată prin drepturi de autor, astfel încît va trebui să ceri acordul guvernului ca să faci ceva cu ea. Dincolo de problema de substanță (de ce face Guvernul României ceva cu banii mei, dar mă împiedică să o folosesc în mod deschis ?), este o problemă practică – ce se va întâmpla cu portalele dupa 2013 ? Mai băgăm încă zeci de milioane de euro ca s-o păstram actualizată sau o lăsăm în paragină ? Pentru că asta se întâmplă – uitați-vă la faimosul efrauda.ro

eMareaBritanie sau eData

O scurtă privire asupra a ceea ce fac alte state ne dezvăluie niște idei geniale și gratis de împrumutat:

De exemplu în Marea Britanie, s-au primit niște sfaturi de la Tim Berners Lee (daca nu știți cine e, puneți mîna pe Istoria Internetului) care le-a zis englejilor

- În loc să faceți voi proiectele, dați toate datele publice la liber, pe Internet. Și apoi întrebați oamenii, programatorii, investitorii cum pot să le folosească mai bine, mai repede, mai util ?

Proiectul Data.gov.uk lasă posibilitatea utilizatorilor Internetului să creeze cele mai bune metode și aplicații de utilizare a acelor date.

Arhiva Federală Germană, în loc să zică că tot ce e sub stapînirea lor sunt bunuri naționale și trebuie păstrate de public, au donat peste 100 000 de poze către Wikipedia Germania.

Hai să ne oprim aici !
(dar nu înainte să amintesc și că cei de la FreshGoodMinimal.ro au lansat Buzz.RO! 2010 [+_+] Compilation prima compilație de muzică electronică românească licențiată prin Creative Commons. Bravo !)

16/03/10

Articol preluat de pe http://legi-internet.ro/ sub Licența Creative Commons BY-NC-SA 3.0 România

Această operă creată de Bogdan Manolea este licenţiată sub o Licenţă Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România Creative Commons.

SWIFT: Parlamentul European respinge tratatul cu SUA privind transferul de date

g.ciprian — Thu, 25 Mar 2010 14:03:55 +0000

Știrea e scurtă:
Parlamentul European a respins astăzi cu 378 de voturi la 196 acordul interimar privind transferul de date bancare către Statele Unite prin reţeaua SWIFT.

Poveste e mai lungă dar merită înțeleasă pe deplin.
Acum vreo aproape 3 ani a ieșit un scandal mondial pe tema SWIFT. Pe scurt s-a descoperit că SUA a avut acces practic nelimitat (evident, tot ca să prindă teroriștii) la toate tranzacțiile internaționale bancare (derulate prin SWIFT ), fără autorizare judiciară, pe seama unui simplu protocol.

A ieșit un scandal uriaș și pentru că SWIFT era, dpdv juridic o societate belgiană, deci în sens larg europeană, iar protecția datelor personale are în Europa o protecție superioară față de SUA.

Între timp povestea s-a mușamalizat printr-un acord între UE (adică onor Comisia Europeana și Consiliul European) și SUA care au stabilit condițiile în care SUA are acces la transferurile bancare europene.
La sfârșitul lui 2009, povestea a renăscut pentru că SWIFT a decis să pună niște noi servere în Elveția, Olanda și Belgia, iar tranzacțiile europene să nu mai fie rutate prin SUA, deci un nou acord se impunea. Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluție anul trecut prin care cerea ca noul acord să aibă în vedere respectarea vieții private, cf regulilor europene.

Schimbarea se produce odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, care este practic noua “constituție” a UE (destul de trecută cu vederea în România). Una din modificări îl reprezintă rolul PE, care trebuie să aprobe orice convenție internațională aprobată de UE, dar și să fie informat în mod corect și la timp cu privire la negocieri.

Lucrul asta nu s-a întamplat, așa că noul tratat care tot nu respectă prevederile europene în materie de protecție a datelor personale a fost respins de Comitetul pentru Libertăți Civile, dezbătut ieri în plenară și respins astăzi prin vot.
Una din eurodeputate puncta foarte bine ieri ”Ni s-a cerut să spunem DA surorii mai mici a lui Big Brother”, ca un răspuns direct la presiunile pe faţă făcute de americani.

(pentru mai multe detalii vezi un FAQ referitor la de ce PE trebuie să respingă acordul)

Două concluzii:
- În primul rînd e un semn bun că PE arată, și nu pentru prima oară, că îi pasă de viața privată a cetățenilor UE. PE este un instrument mult mai democratic decît Parlamentul nostru și mult mai atent la semnalele cetățenilor sau ale societății civile. Dependența față de grupul parlamentar din care fac parte este cu mult mai mică, iar argumentele aduse chiar contează.
- În al doilea rînd votul este un semnal către Comisia votată cu două zile în urmă și Consiliul European, că PE nu va ezita să-și folosească poziția mult întărită în urma tratatului de la Lisabona. PE este unicul organism al Uniunii Europene ales direct de cetățeni vrea să-și întărească poziția de “alături de cetățeni”, mai ales în condițiile unui euroscepticism crescînd.

Ce legătură are povestea asta cu IT-ul?
Are.

În primul rînd că toate tranzacțiile prin SWIFT sunt electronice. Și simplu de interceptat. Asta însă nu le face deloc legale. Ba din contră.

În al doilea rînd că design-ul sistemului face imposibilă extragerea unui singure tranzacții, ci o să se poată obțină doar toate tranzacțiile către o țară dintr-o anumită zi. Ceea ce înseamnă că se pare că Trezoreria SUA a avut acces cam la 25% din tranzacții. Ceea ce este imens.

În al treilea rînd, pentru că măsurile tehnologice încep să devină un panaceu pentru orice problemă de securitate, ceea ce este fundamental greșit, în special pe segmentul de protecție a datelor personale. (vezi și însemnarea Privacy by Design). Mă gîndesc aici la noile scannere corporale (am mai discutat de subiect) deja introduse în Marea Britanie și Olanda, ca soluție (netestată, nedezbatută, neverificată) la un atentator prins în decemebrie 2009. Eurodeputatul german Alexander Alvaro (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa) explica și el „Am impresia că tehnologia a devenit o nouă religie în lupta împotriva terorismului”

PS: Dacă vă interesează mai multe despre Parlamentul European și ce face efectiv (da, ne interesează și pe noi că suntem în UE), site-ul său în limba română este bine actualizat. Și știrile astea nu le prea găsiți la TV. Dar sunt importante.
E adevărat, Becali nu prea apare…
11/02/10

Articol preluat de pe http://legi-internet.ro/ sub Licența Creative Commons BY-NC-SA 3.0 România

Această operă creată de Bogdan Manolea este licenţiată sub o Licenţă Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România Creative Commons.

31 martie 2010 e Ziua Eliberării Documentelor

g.ciprian — Wed, 17 Mar 2010 09:55:53 +0000

Ziua Eliberării Documentelor (Document Freedom Day – DFD) este o zi internațională dedicată independenței documentelor de birou. Ea va fi o zi a efortului fundamental de a educa publicul și de a-l informa despre importanța Formatelor Libere pentru documente și a Standardelor Deschise în general.

Alăturați-vă eforturilor noastre pentru a face DFD un succes

Doriți să aflați mai multe despre…

Ei sprijină Ziua Eliberării Documentelor:

„Ziua Eliberării Documentelor celebrează importanța Standardelor Deschise pentru toate documentele în format electronic, fie ele publice sau private. Dacă dorim să conservăm moștenirea noastră digitală, avem nevoie să alegem cu toții Standardele Deschise, implementabile de către oricine, ca soluție implicită de stocare a informațiilor noastre.” — Jeremy Allison, dezvoltator din echipa centrală a Samba

Document Freedom Day Blog

Blogging for document freedom!

Norul echipelor naționale ale DFD

Argentina Australia Austria Bangladesh Belgium Belize Bolivia Brazil Canada Catalonia Chile China Colombia Costa Rica Croatia Cuba Czech Republic Denmark Ecuador Ethiopia France Gautemala Germany Ghana Greece Hungary India Indonesia Iran Ireland Italy Japan Jordan Kenya Korea Latvia Lithuania Macedonia Malaysia Mexico Nepal Netherlands Nicaragua Nigeria Pakistan Panamá Peru Philippines Poland Portugal Puerto Rico Romania Russia Saudi Arabia Scotland Serbia Singapore Slovakia Slovenia Spain Sri Lanka Sweden Switzerland Thailand Togo Tunisia Turkey USA Ukraine United Kingdom Uruguay Venezuela Vietnam Zimbabwe

Pagina campaniei DFD 2009 în limba română

Traduceri:

Français Română Українською

Introducere în instalarea FreeBSD 8.0

g.ciprian — Tue, 02 Mar 2010 15:43:56 +0000

FreeBSD sau celelalte variante BSD, sunt unele dintre cele mai stabile și puternice sisteme de operare existente, fiind în același timp destul de diferite de Linux. Deși la bază împart principii și idealuri comune, precum și o bază largă de aplicații disponibile, FreeBSD și Linux sunt două bestii destul de diferite, fără ca unul sau celălalt să fie mai bun sau mai rău.

Probabil una dintre cele mai mari provocări la FreeBSD este însăși instalarea inițială a sistemului. În timp ce la PC-BSD, o altă variantă BSD, s-a lucrat intens pentru a facilita accesul utilizatorului mediu la o interfață grafică cel puțin de bază, FreeBSD cu al lui installer în mod text, neschimbat de ani de zile, încă rămâne în topurile preferințelor majorității.

FreeBSD este, conform statisticilor, sistemul de operare preferat ca platformă de management al serviciilor și găzduire web, pentru servere web și e-mail, etc., dar poate fi utilizat foarte bine și cu rol de desktop complet funcțional.

Totuși, până să ajungem la stilatul desktop oferit de FreeBSD, trebuie să trecem prin instalarea sistemului de operare în mod text, considerată de mulți puțin neintuitivă și mai greu accesibilă pentru neinițiați.

Așadar, odată ce am avem la dispoziție discul de instalare și pornim computerul de pe el, sistemul ne va oferi în prealabil o selecție de țară după care putem selecta modul Standard de instalare. În secțiunea următoare trecem la partiționarea hard disk-ului. Dacă discul conține deja partiții de care nu mai avem nevoie, le vom șterge. Dar dacă mai există o partiție cu Windows sau Linux pe care am vrea să o păstrăm, se poate crea un sistem de boot-are duală, dar acest lucru nu este parte în scopul acestui articol.

BSD operează în cenceptul de ‘felii’ sau slice-uri, foarte similar cu partițiile din multe puncte de vedere. Astfel, pentru a crea un slice nou care va acoperi tot discul, vom apăsa tasta [A], ulterior apăsând [S] pentru a-l face boot-abil și [Q] pentru a continua.

În următorul ecran suntem întrebați dacă dorim un manager de boot. Dacă FreeBSD este singurul sistem de operare existent pe computer, vom selecta opțiunea Standard, care va scrie asta în MBR (Master Boot Record) și nu necesită un manager de boot. Altfel, vom alege instalarea managerului de boot a FreeBSD sau nimic dacă plănuim să instalăm grub chiar și pentru dual-boot.

În pasul următor trebuie să definim partițiile și punctele de montare (mount points). Aici lucrurile pot deveni confuze. Partițiile există în slice-uri și putem avea mai multe partiții într-un slice. În teorie, poate ați creat mai multe slice-uri anterior și le-ați folosit pe fiecare pentru câte o partiție. În loc de asta, noi am creat un singur slice în care vom crea mai multe partiții. Pe un hard disc de 20GB, se poate aplica o schemă similară cu următoarea:
* ad0s1a: 2000M, filesystem mounted as /
* ad0s1b: 500M, swap
* ad0s1d: 7000M, filesystem mounted as /usr
* ad0s1e: 3000M, filesystem mounted as /var
* ad0s1f: 8000M, filesystem mounted as /home

Odată ce am definit partițiile după bunul plac, vom apăsa tasta [Q] pentru finalizarea acțiunii și scrierea modificărilor pe disc.

În ecranul următor, suntem invitați să selectăm setul de pachete. Există doar câteva opțiuni între care se poate alege, cum ar fi Developer, User sau All, dar putem merge și pe o selecție de tip Custom în care vom putea alege ce pachete dorim a fi instalate. Ca și utilizator începător, pentru evitarea unor ‘complicații’ ulterioare, putem totuși selecta All fără nici o problemă.

Când suntem întrebați dacă dorim instalarea colecției de porturi, vom selecta Yes, deoarece vom putea instala un număr considerabil de aplicații adiționale. Odată selecțiile realizate, selectăm Exit pentru a continua.

În următorul pas, vom alege sursa de instalare a FreeBSD, de obicei aceasta fiind CD sau DVD. La încheierea acestui pas, FreeBSD începe instalarea propriuzisă, procedură care va dura o perioadă funcție de componentele alese pentru instalare și viteza de lucru a computerului.

După încheierea instalării, FreeBSD pornește programul sysinstall, care poate fi folosit în orice moment mai târziu pentru a reconfigura părți din sistem. Sysinstall se ocupă de configurarea interfețelor de rețea, crearea de utilizatori, specificarea parolei root și setarea unor servicii inițiale.

Din păcate, deși FreeBSD este un sistem de operare extraordinar, installerul lui este teribil, comparat cu cel al altor sisteme de operare în momentul actual. Unele persoane se pot simți foarte comfortabil cu acest tip de interfețe în mod text, dar totuși, majoritatea nu. Cele dispunând de un nivel de cunoștințe cel puțin moderat, nu se vor da în lături de la un astfel de installer precum cel al FreeBSD, dar pentru cei care simt nevoia de a folosi un installer foarte actual, PC-BSD poate fi alegerea alternativă a FreeBSD. Instalarea fiind unul din cele mai dificile lucrui în FreeBSD, cei care reușesc să treacă de ea, vor avea parte de… cum se zice în engleză, “a lot of fun to play with”.

Instalarea sistemului nostru fiind încheiată, dacă nu plănuiți utilizarea lui ca server, mai mult ca sigur veți dori să instalați X pentru a avea o interfață grafică. X poate fi instalat utilizând sistemul de porturi, care se compileazp din surse, sau prin instalarea pachetului binar folosind comanda pkg_add:

# pkg_add -r xorg

The FreeBSD Handbook este probabil una dintre cele mai bune surse de informație despre instalarea și utilizarea unui sistem FreeBSD. Aici veți găsi modul de configurare pentru X și alte aspecte privind sistemul FreeBSD. Dacă vreodată se ivește o problemă în utilizarea lui, consultați acest manual și cu siguranță veți găsi răspunsuri care să vă satisfacă.